Acasă Externe Agenda Europeana Declarația de la București

Declarația de la București

DISTRIBUIȚI

 150432 – 17052019 –    Miniștrii și reprezentanții ministerelor educației din statele membre ale inițiativei de cooperare interregională Asia-Europe Meeting/ASEM, aflați în Capitala României cu prilejul celei de-a șaptea Reuniuni ASEM/ASEM ME7 (15-16 mai), au adoptat Declarația de la București.

            Document de referință pentru întâlnirile viitoare, Declarația de la București statuează rolul Procesului Educațional ASEM în atingerea Obiectivelor Globale de Dezvoltare Durabilă prevăzute de Agenda 2030. În acest sens, Dezvoltarea Durabilă și Digitalizarea au fost introduse ca teme transversale în cadrul celor patru arii prioritare ale Procesului Educațional ASEM: asigurarea și recunoașterea calității educației, implicarea mediului de afaceri și industriei în educație, mobilitatea echilibrată și învățarea pe tot parcursul vieții (inclusiv învățământul profesional și tehnic).

            „Discuțiile din aceste două zile au vizat instrumente deja utilizate în Procesul Educațional ASEM, precum și măsuri necesare pentru asigurarea echilibrului și caracterului incluziv al mobilităților între Asia și Europa, în contextul erei digitale. Îmi exprim satisfacția că aceste discuții au contribuit la dezvoltarea cooperării macroregionale Europa-Asia, dar și speranța că rezultatele acestei reuniuni vor fi relevante pentru procesul de cooperare ASEM în domeniul educației”, a declarat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu.

            Tema reuniunii ministeriale ASEM ME7, organizată de Ministerul Educației Naționale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), a fost „Educația care conectează: incluziune, mobilitate și excelență în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă”. 

            Evenimentul a fost precedat de Reuniunea Înalților Funcționari (2nd Senior Officials’ Meeting/SOM2), desfășurată în data de 14 mai sub forma unei întâlniri tehnice, în care participanții au discutat și stabilit de comun acord raportul de activitate între cele două reuniuni ministeriale – ASEM ME6 de la Seul și ASEM ME7 de la București (Stocktaking Report from Seoul to Bucharest) și concluziile ASEM ME7 (ASEM ME7 Chair’s Conclusions). Ambele evenimente au făcut parte din calendarul acțiunilor derulate în contextul exercitării de către România a Președinției la Consiliul Uniunii Europene.

            ASEM (Asia-Europe Meeting) este o platformă de cooperare între Europa și Asia, lansată în anul 1996, în vederea consolidării dialogului dintre cele două regiuni.

ASEM are în prezent 53 de parteneri: 51 de state (28 de state membre UE, Elveția, Norvegia și 21 de state asiatice) și 2 organizații internaționale – Uniunea Europeană și Secretariatul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). România a aderat la ASEM cu ocazia Summit-ului ASEM7 (Beijing, 24-25 octombrie 2008).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.