Acasă Social Aparare Reuniuni interministeriale la sediul MApN

Reuniuni interministeriale la sediul MApN

DISTRIBUIȚI

  150580 – 30052019 –     Departamentul pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale a organizat miercuri, 29 mai, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, reuniunea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României şi a Acordului dintre România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi Comisiei interministeriale pentru legătura cu forțele armate străine.

            La eveniment au participat secretari de stat şi reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor publice din arcul guvernamental cu responsabilităţi în implementarea prevederilor actelor normative subsumate celor două acorduri interministeriale.

            Reuniunea a fost condusă de secretarul de Stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale și preşedinte al celor două organisme, Nicolae Nasta, care, în deschiderea lucrărilor, a apreciat efortul depus şi sprijnul oferit Ministerului Apărării Naţionale de către celelalte ministere pentru rezolvarea diverselor aspecte practice reieşite pe parcursul anului trecut cu prilejul exerciţiilor militare desfăşurate în România, a investiţiilor în infrastructura militară sau în aplicarea procedurilor convenite în relaţia cu forţele armate străine în România.

            Agenda discuțiilor a cuprins subiecte de interes pentru ministerele şi agenţiile guvernamentale prezente, cu accent pe nevoile de sprijin interinstituțional reciproc în ceea ce priveşte locurile de desfășurare şi amploarea exerciţiilor militare care vor avea loc în ţara noastră, extinderea bazelor militare de la Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu, proiectele de infrastructură dezvoltate de Armata SUA în România, mobilitatea militară, sprijinul naţiunii gazdă şi stadiul proiectului naţional privind construcţia unui pod peste râul Olt, în zona localităţii Voila.

            În finalul reuniunii, membrii Comitetului Interministerial şi ai Comisiei Interministeriale au adoptat o serie de decizii privind problematicile abordate, decizii menite să faciliteze sprijinul interinstituțional în vederea respectării angajamentelor țării noastre în relaţia cu forţele SUA și cu forțele armate străine în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.