Acasă Anchete Justitie Subcomisar de poliție de la Frontieră, trimis în judecată

Subcomisar de poliție de la Frontieră, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

  150490 – 23052019 –   Procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Sorin Teodorel Ardelean, subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, pentru luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată.

            În zilele de 18 decembrie 2018 și 2 mai 2019, Ardelean, prevalându-se de o presupusă influență pe care ar avea-o asupra unui magistrat din cadrul unei unități de parchet, a pretins 800 de euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Banii respectivi au fost pretinși de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri atât în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă și dispunerii în dosar a unei soluții procedurale favorabile persoanei cercetate, cât și pentru restituirea unui autoturism ridicat în cauză de la o rudă a martorului.

            În același context, la data 3 mai 2019, Ardelean a primit cei 800 de euro, suma de bani pretinsă anterior, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.