Acasă Externe Agenda Europeana Meleșcanu, la Conferința la nivel înalt OCEMN – UE

Meleșcanu, la Conferința la nivel înalt OCEMN – UE

DISTRIBUIȚI

 150794 – 19062019 –    Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a participat, la 18 iunie 2019,  la Bruxelles, la sesiunea de deschidere a Conferinței la nivel înalt OCEMN-UE, organizată sub egida Președinției române a Consiliului UE și a Președinției-în-Exercițiu a Bulgariei la OCEMN, cu sprijinul Comisiei Europene.

            În intervenția sa, ministrul român a exprimat angajamentul, continuu și ferm, al României pentru stimularea cooperării regionale la Marea Neagră, ca o edificare a profilului strategic al României, consecvent unei agende ambițioase în măsură să confere substanță pe dimensiunea dezvoltării cooperării cu statele din acest areal și, implicit, să contribuie, pe fond, la asigurarea stabilității și prosperității regionale. Pe acest fond, a menționat rolul OCEMN de structură reprezentativă pentru cooperarea economică interguvernamentală la Marea Neagră, care oferă și o platformă autentică pentru cultivarea dialogului, aspect esențial pentru creșterea încrederii reciproce și a nivelului de cooperare. 

            Demnitarul român a reiterat importanța pe care România o acordă consolidării cooperării OCEMN-UE de o manieră pragmatică şi flexibilă, care să contribuie la valorificarea oportunităților oferite de politicile, inițiativele şi programele angajate de UE pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Mării Negre, precum și la dezvoltarea, de o manieră practică, a dimensiunii OCEMN-UE orientată spre implementarea de proiecte sectoriale regionale de interes comun. În acest sens, ministrul Teodor Meleșcanu a evocat registrul practic asigurat de instrumentele financiare europene deja accesibile pentru zona Mării Negre.

            De asemenea, ministrul a subliniat faptul că Președinția română a Consiliului UE a înregistrat progrese notabile pe linia revitalizării cooperării regionale la Marea Neagră, cu sprijinul UE, menționând adoptarea Agendei Strategice de cercetare şi inovare la Marea Neagră (București, 8 mai 2019) și adoptarea Agendei maritime comune la Marea Neagră (București, 21 mai 2019), documente care au stabilit priorități concrete de cooperare pe viitor în domeniile economiei albastre și care oferă baza pentru o cooperare pragmatică, pe baze voluntare, a statelor din regiune în ariile de interes comun. Totodată, șeful diplomației române a subliniat rezultatele primului Forum de Investiții la Marea Neagră (Constanța, 22 mai 2019) ca prim pas în procesul de implementare a celor două Agende în sectoarele prioritare ale economiei albastre; dezvoltarea de eco-porturi inteligente, conectivitate inteligentă, mediu, dezvoltarea de tehnologii pentru exploatarea și utilizarea durabilă a gazului natural lichefiat, a biocombustibililor și a gazhidraților.

            Reuniunea la nivel înalt se înscrie în seria evenimentelor subsumate obiectivului Președinției României a Consiliului UE de intensificare a cooperării regionale la Marea Neagră, cu implicarea activă a UE, oferind, în acest sens, oportunitatea evaluării progreselor înregistrate în colaborarea OCEMN cu UE și a identificării modalităților de impulsionare a acestei interacțiuni pe palier economic, în condițiile relevanței strategice actuale a regiunii Mării Negre. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.