Acasă Social Aparare Proceduri NATO pentru despagubirea agricultorilor ialomiteni

Proceduri NATO pentru despagubirea agricultorilor ialomiteni

DISTRIBUIȚI

150835 – 21062019 – Forțele Terestre Americane în Europa (USAREUR) anunță că agricultorii ialomiten,i pe ale caror terenuri au intrat in cursul zilei de joi vehiculele militare in timpul exercitiului Saber Guardian 2019, vor fi despăgubiti ” potrivit procedurilor NATO”, „respectând cu exactitate aceste proceduri”.
Armata Statelor Unite ale Americii își exprimă, printr-un comunicat de presă, „deplinul respect față de poporul român și regretă orice neplăcere cauzată de recentul incident”.

Colaborăm îndeaproape cu autoritățile militare și civile din România pentru investigarea acestui incident și pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta.

Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, exercițiu condus împreună cu Comandamentul Forțelor Întrunite din România. Apreciem modul în care România găzduiește acest exercițiu și mulțumim Forțelor Armate Române pentru cooperare și sprijin”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.