Acasă Politic Proprietarii de terenuri forestiere cu suprafețe mai mici de 30 de hectare...

Proprietarii de terenuri forestiere cu suprafețe mai mici de 30 de hectare vor avea asigurată paza pădurilor

DISTRIBUIȚI

  150844 – 24062019 –   Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea art. 2 alin. (3) din anexa nr. 2 la HG nr. 864/2016 privind schema de ”Ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha” şi a Procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 de hectare.

Prin această hotărâre se modifică prevederile art. 2 alin. (3) din Procedura de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice și fizice care nu desfășoară activități economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 864/2016, în sensul că documentația depusă inițial nu se mai actualizează anual, ci numai în situația în care apar modificări ale documentelor depuse anterior. Obligativitatea actualizării  documentației depuse inițial este de maxim 30 zile de la data apariției modificărilor.  Practic, proprietarii de terenuri forestiere cu suprafețe mai mici de 30 ha vor avea asigurate paza pădurilor, supravegherea stării de sănătate a pădurilor şi stabilirea anuală a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic.

            Simplificarea procedurilor și tratamentul egal pentru toți proprietarii de terenuri forestiere mai mici de 30 ha necesare asigurării serviciilor silvice de către ocoalele silvice autorizate va conduce implicit la reducerea tăierilor de păduri și la protejarea fondului forestier .

Ca urmare a proceselor succesive de reconstituire a dreptului de proprietate, în România există o suprafaţă totală de 586.000 de hectare de păduri aflate în proprietate privată ale căror suprafețe sunt mai mici sau egale cu 30 de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.