151435 – 20082019 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche – I.T.P.F. Timişoara au confiscat, dintr-un depozit dezafectat de pe raza localității Moldova Veche, 2.050 kg tutun vrac, în stare degradată, precum și a 54 de role pentru împachetat. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că depozitul aparţine unei foste fabrici de țigarete.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Veche, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete şi colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.