Acasă Externe Agenda Europeana Consiliul UE a votat pentru susținerea lui Kovesi ca șef al Parchetului...

Consiliul UE a votat pentru susținerea lui Kovesi ca șef al Parchetului European 

Reprezentantul Guvernului României a votat împotrivă

DISTRIBUIȚI

151766 – 19092019 –  Consiliul UE în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre) a votat joi pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. Informația a fost confirmată de PNL și USR PLUS în comunicate de presă. Reamintim că și Parlamentul European – cealaltă instituție implicată în numire, o susține pe Kovesi, ceea ce înseamnă că din acest moment vor începe formalitățile pentru instalarea acesteia în funcție.

Poziționarea pro-Kovesi înseamnă anularea votului din primăvară, când Consiliul UE și-a exprimat susținerea pentru contracanditatul francez al fostei șefe a DNA, Jean Francois Bohnert. Acesta a fost însă numit între timp la șefia Parchetului Financiar din Franța, echivalentul DNA-ului românesc, ceea ce i-a lăsat cale liberă lui Kovesi în cursa pentru funcția de procuror-șef european.

De altfel, Parlamentul European, cealaltă instituție europeană implicată în numirea șefului viitorului Parchet European, și-a exprimat încă din primăvară susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, dar negocierile cu Consiliul nu au ajuns la un numitor comun înainte de alegerile europarlamentare.

Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu a susținut-o pe fosta șefă a DNA la precedentul vot din COREPER, iar șefa PSD a anunțat și miercuri seara că îi va transmite ambasadorului român la UE, Luminița Odobescu, să voteze împotriva Laurei Codruța Kovesi. Celelalte voturi împotriva lui Kovesi au venit din partea reprezentanților guvernelor socialiste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.