Acasă Opinii/Analize Contrabanda cu țigarete, la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

Contrabanda cu țigarete, la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

DISTRIBUIȚI

151636 – 09092019 –  Piața neagră a țigaretelor a scăzut în iulie la 13,7%  din totalul consumului, cu 1,2 p.p. mai puțin față de mai și cu 3,6 p.p. comparativ cu ianuarie 2019. Un nivel al contrabandei de sub 14% nu s-a mai înregistrat de șase ani.

”Regiunea nord-est rămâne și în iulie cea mai afectată de comerțul ilegal, cu toate că s-a redus cu 1,2 p.p. până la 29,5%. Piața neagră se menține la niveluri ridicate și în sud-vest (22,3%) și vest (21,8%). Din punct de vedere al provenienței, „cheap whites” (țigarete no-name, produse legal sau ilegal și destinate pieței negre), care reprezintă 61,9% din totalul țigaretelor ilegale, continuă să fie principala sursă. Spre deosebire de luna mai, când această categorie  a atins cel mai mare procent din ultimii zece ani, în iulie ponderea e în ușoară scădere. Nivelul produselor din tutun provenite ilegal din Moldova (12,7%), Ucraina (11,5%) și Serbia (2%) rămâne relativ constant”, a declarat Marian Marcu, director general al Novel Research.

”În primele opt luni ale lui 2019 am virat către bugetul de stat cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut și ca urmare a reducerii pieței negre. Credem că e cea mai bună dovadă că dacă autoritățile vor mai mulți bani la bugetul de stat soluția nu este introducerea peste noapte a unor taxe sau reglementări excesive, ci asigurarea predictibilității fiscale și continuarea eforturilor de stopare a rețelelor care trec ilegal frontiera, adesea noaptea, încărcate de produse de contrabandă. Desigur că măsurile de întărire a securității frontierelor trebuie dublate de acțiuni de educare a consumatorilor și, de aceea, în cadrul proiectului StopContrabanda, British American Tobacco a lansat recent în toate punctele de frontieră ale României o campanie de informare a cetățenilor cu privire la cantitățile maxime de țigarete cu care pot trece granița, precum și asupra consecințelor negative ale încălcării legii”, a precizat Ileana Dumitru, director juridic și relații publice, British American Tobacco.

”Remarcăm în studiul Novel din iulie o scădere semnificativă, de 5 p.p. a Cheap Whites, care poate fi datorată reglementărilor anunțate de Republica Moldova pentru magazinele duty free din zona Transnistria. Aceste magazine, în care au intrat, într-un singur an, peste 10 miliarde de țigarete, reprezentau de fapt puncte intermediare pentru traficul ilegal către România și vestul Europei. Schimbările politice din țările vecine, dar și derularea unor operațiuni anticontrabandă de amploare de către autoritățile din Moldova și Ucraina, în colaborare cu autoritățile române, au dus la reducerea pieței negre la nivel național. Un cumul de factori care demonstrează încă o dată cât de sensibil este subiectul și cât de vulnerabilă este frontiera României, care se învecinează cu țări în care nu se aplică reglementările UE. De aceea vom continua eforturile de conștientizare a periculozității fenomenului de contrabandă”, a subliniat Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

”Piața neagră scade pentru a treia oară consecutiv, ceea ce înseamnă că vorbim despre un trend real de reducere a contrabandei. Sperăm să vedem scăderi și în următoarele luni, pentru ca astfel să reușim să ajungem la nivelul mediu al comerțului ilegal cu țigarete din țările UE, de sub 10%. Astfel, veniturile bugetare vor fi securizate, dat fiind că un singur punct procentual recuperat de piața legală din contrabandă înseamnă sume suplimentare virate la stat de circa 35 de milioane de euro. Reiterăm că pentru a reprezenta un factor de stabilitate în această zonă a Europei și a obține o planificare clară a încasărilor bugetare, este nevoie de o Strategie națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, asumată de toți factorii implicați în evoluția unei industrii care contribuie anual la buget cu peste 3 miliarde de euro”, a conchis Alexandra Olaru, director external affairs, Philip Morris România.

”Sperăm ca declinul pieței negre să continue, chiar dacă rețelele infracționale se adaptează ușor la contextul pieței. În lunile de toamnă și de iarnă, contrabanda este în creștere, pe măsură ce cheltuielile populației cresc, iar mulți consumatori cu putere de cumpărare scăzută apelează la produsele de pe piața neagră. Prin urmare, este absolut necesar ca autoritățile de aplicare a legii, Vama, Poliția de Frontieră, Poliția și ANAF, să își desfășoare activitățile zilnice cu aceeași eficiență și dăruire, luptând împotriva comerțului ilicit cu tutun, având în vedere pierderile bugetare și efectele profund negative asupra societății generate de acest fenomen. Aceste eforturi ar putea fi și mai eficiente printr-o politică fiscală coerentă și previzibilă și într-un cadru de reglementare echilibrat”, a spus și Valentin Canură, Sales Development Manager, Imperial Tobacco România

”România are a doua cea mai mare graniță extracomunitară, după Finlanda, unde cea mai mare parte a frontierei non-UE e în zone nordice, greu accesibile. State nemembre UE au sisteme de taxare diferite de cele europene, ca urmare combaterea contrabandei și a comerțului ilegal cu țigarete necesită eforturi susținute. Vom continua așadar acțiunile desfășurate la frontierele României, în parteneriat cu autoritățile similare din țările vecine, cu instituțiile competente pe plan local, precum și cu mediul privat care își desfășoară activitatea legal”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda.

”Prevenirea și combaterea contrabandei cu țigarete și produse din tutun reprezintă una din prioritățile Poliției Române. Astfel, pentru îmbunătățirea climatului de legalitate a mediului de afaceri, vom continua, alături de reprezentanții celorlalte agenții de aplicare a legii, dar și împreună cu cei din domeniul privat, să intensificăm activitățile preventiv – reactive, la nivel național, așa încât să menținem trendul descendent al acestui tip de infracționalitate”, a declarat chestor de poliție Liviu Vasilescu, inspector general al Poliției Române.

Potrivit customs.ro, peste 60% din activitățile curente ale autorității vamale (supravegherea vamală și fiscală, controlul vamal sau autorizarea și mișcarea produselor accizabile) au ca rezultat indirect încasarea de taxe, iar cele de supraveghere și control vamal derulate cu precădere la nivelul birourilor vamale de frontieră urmăresc atingerea unui grad de siguranță și securitate adecvat pentru  frontiera externă a UE. ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor colaborează cu instituțiile cu competențe în combaterea comerțului ilegal, iar în ultimii 15 ani și cu mediul privat, prin derularea în parteneriat a unor campanii publice de informare despre efectele negative ale contrabandei, și prin programe operaționale de genul echipelor canine.

Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulți ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria și Ungaria, locurile de acces pentru produsele „cheap whites” și tutun brut, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.