Acasă Anchete Interne Corpul de Control al MAI face verificări

Corpul de Control al MAI face verificări

DISTRIBUIȚI

151848 – 30092019 –   Având în vedere evenimentele petrecute în ultimele 48 de ore în Piaţa Constituţiei, secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică al MAI a dispus ca o comisie formată din specialişti ai Corpului de Control al MAI şi ai structurilor de control din IGPR şi IGJR să înceapă o verificare privind modul de gestionare a ordinii şi siguranţei publice în zona respectivă a Capitalei, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

Piaţa Constituţiei este un loc de atracţie turistică, un punct de întâlnire al tinerilor, dată fiind vecinătatea cu Palatul Parlamentului, o zonă în care în mod frecvent au loc spectacole sau aniversări. Acest perimetru necesită implicit o atenţie sporită din partea forţelor de ordine publică.

Verificarea dispusă va avea în vedere evaluarea managementului activităţii de ordine publică exercitat la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru dimensionarea dispozitivului de ordine publică, de natură a asigura siguranţa stradală şi protecţia cetăţenilor, dar şi cauzele şi împrejurările care au condus la producerea acestor evenimente.

În cursul zilei de astăzi, conducerea MAI a dispus deja suplimentarea dispozitivului de ordine publică pentru zona Piaţa Constituţiei, iar în raport de rezultatul verificărilor vor fi dispuse şi alte măsuri în consecinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.