Acasă Anchete Justitie Mezei zice că a spus tot la DNA

Mezei zice că a spus tot la DNA

DISTRIBUIȚI

  152082 – 21102019 –   Mădălina Mezei, fost director al TAROM, a fost audiată, luni, la DNA, în dosarul în care l-a acuzat pe ministrul Răzvan Cuc că i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură. Mădălina Mezei a ieşit de la DNA după patru ore de audieri și a spus că a dat ”toate detaliile”. ”Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în TAROM. TAROM-ul este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o strategie TAROM pe termen lung. Eu l-am crezut pe domnul Cuc, considerând că împreună putem construi”, a declarat fosta şefă a TAROM.

            Mezei a precizat că este vorba de un dosar de abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor și că a fost chemată în calitate de martor.

            Mezei a susținut că, în ziua moțiunii de cenzură, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-ar fi cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul. Ulterior, Răzvan Cuc a negat acuzațiile. Ministrul Transporturilor a admis însă că a cerut lista aleșilor care foloseau avioanele TAROM, dar a susținut că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă.

            Răzvan Cuc i-a reproșat Mădălinei Mezei incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.

            Mădălina Mezei a fost numită la șefia TAROM în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni. Foto: Caleaeuropeana.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.