152037 – 16102019 – Întruniți în ședința publică din data de 15.10.2019, având în vedere discuțiile cu radiodifuzorii și sesizările primite la CNA referitoare aplicarea dispozițiilor art. 2[1] din Decizia CNA nr. 781/2019 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, membrii Consiliul Național al Audiovizualului doresc să facă următoarele precizări:
Serviciile private de radio și de televiziune au obligația de a asigura accesul candidaţilor la alegerea Preşedintelui României egal și gratuit în emisiunile de promovare electorală.
Referitor la dispozițiile art. 2 alin. (2) din decizia mai sus-menționată, în care sunt transpuse prevederile art. 40 alin. (2^1) din Legea nr. 370/2004, Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, la solicitarea CNA, că dispozițiile art. 40 alin. (2^1) sunt aplicabile și candidaților independenți ținând cont că aceștia fac parte din categoria competitorilor electorali participanți la alegerile pentru Președintele României.
De asemenea, posturile de radio care
și-au manifestat intenția de a transmite emisiuni destinate campaniei
electorale au obligația de a preciza, în cadrul calupurilor destinate
materialelor de promovare electorală, că acestea sunt difuzate cu respectarea
dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Decizia nr. 781 din 03.09.2019 privind
regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea
Preşedintelui.