Acasă Social Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă!

Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă!

DISTRIBUIȚI

152166 – 25102019 –   Duminică, 27 octombrie 2019, de la orele 16.00, bicicliștii sunt așteptați în Piața Universității la protestul ”Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă!”. Adunarea publică își propune să atragă atenția șoferilor și autorităților despre existența în trafic a bicicliștilor, o categorie de participanți la trafic vulnerabilă. 

             Din păcate, agresivitatea din traficul rutier este tot mai evidentă, iar autoritățile poartă partea lor de vină. De exemplu, dacă autoritățile locale ar fi direcționat măcar 1% din fondurile alocate infrastructurii dedicate mașinilor către proiecte de realizare de rute pentru biciclete, dezvoltarea infrastructurii din București ar fi putut fi deja comparabilă cu cea din alte orașe europene. 

            Nici în privința legislației lucrurile nu stau mai bine. Cu toate recomandările făcute de-a lungul anilor de experții în mobilitate, Codul Rutier nu conține suficiente măsuri pentru a descuraja agresivitatea din trafic și pentru a proteja categoriile de participanți la trafic vulnerabili.

             Ieri organizatorii protestului au depus la Direcția Rutieră a Poliției Române un set de propuneri de modificare a Codului Rutier (OUG 195/2002). Acestea au fost strânse de-a lungul ultimilor ani în speranța că partidele politice vor ține cont de opiniile specialiștilor. Iată o sinteză a acestor propuneri:

            – eliminarea interzicerii mersului cu bicicleta pe drumurile publice până la vârsta de 14 ani – România este singura țară din lume care interzice copiilor sa meargă pe bicicletă pe drumurile publice!

            – permiterea utilizării bicicletei pe trotuar, până la vârsta de 8 ani

            – scăderea amenzilor în cazul bicicliștilor – în momentul de față, lipsa soneriei la bicicletă este mai drastic sancționată (intre 870 si 1.160 lei) decât multe dintre abaterile făcute la volanul unei mașini

            – introducere de noi indicatoare, după modelul unora similare din alte țări europene (utile încurajării deplasărilor nemotorizate)

            – reglementări privind circulația trotinetelor electrice

            – măsuri mai simple pentru aplicarea de sancțiuni în cazul opririi neregulamentare a autovehiculelor, amenda aplicându-se direct proprietarului mașinii aceasta putând fi transferată către șofer dacă proprietarul mașinii vine cu acesta la sediul poliției în 15 zile de la aplicarea sancțiunii

            – posibilitatea aplicării de sancțiuni autorităților publice atunci când execută lucrări care pun în pericol viața participanților la trafic

            – introducerea noțiunilor ”bandă pentru biciclete” și ”bandă comună pentru transportul public și biciclete”

            – posibilitatea ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar, indiferent unde sunt oprite – în acest moment legea nu permite ridicarea mașinilor parcate pe trotuare, spații verzi etc.

            Duminică, participanții la protest vor pune bicicletele la marginea trotuarului, una în spatele celeilalte, de la Universitate spre Piața Romană. Mesajele vor fi atașate pe biciclete pentru a putea fi citite de șoferi, din trafic. Nu va fi afectat trafic pietonal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.