Acasă Social Educatie Oficial: Mai puține ore la școală

Oficial: Mai puține ore la școală

DISTRIBUIȚI

152402 – 19112019 –    Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.

            Potrivit Legii, prevederile privind reducerea numărului de ore ”intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020 – 2021”.

            De asemenea, Legea Educației Naționale mai este modificată prin introducerea un nou articol, care urmărește combaterea fenomenului de bullying: ”În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”.

            Până acum, legea prevedea că numărul de ore minim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin ordin de ministru. Astfel, elevii de la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână (au maximum un opțional), cei de la clasele I, a II-a și a III-a au minimum 20 – maximum 21 de ore, iar la clasa a IV-a elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore. Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână. Promulgarea vine după ce președintele a cerut în luna mai reexaminarea acestei legi.

            În cererea de reexaminare, președintele Klaus Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinelor ”prezintă neclarități”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.