152519 – 22112019 – Avand in vedere prognozele emise de meteorologi, care anunta precipitatii si temperaturi scazute in Capitala, la sediul Primariei Capitalei a fost organizata o sedinta de lucru cu responsabilii implicati in programul de deszapezire si combatere a poleiului de la nivelul Municipiului Bucuresti.
La sedinta au participat reprezentanti ai primariilor de sector, operatorii de salubrizare, reprezentanti ai ADP-urilor de sector, Administratia Strazilor Bucuresti, Politia Locala a Municipiului Bucuresti, ALPAB, RADET si Termoenergetica, dar si reprezentanti ai companiilor municipale cu atributii in domeniu.
Reamintim faptul ca fiecare primarie
de sector, impreuna cu operatorul de salubritate care actioneaza pe raza
sectorului respectiv si cu care se afla in relatie contractuala elaboreaza
programele de deszapezire si combatere polei, care sunt incluse in Planul de
masuri si actiuni aprobat si coordonat ulterior de Primaria Capitalei.
In cadrul intalnirii, s-a stabilit modul de
lucru si de coordonare pentru urmatoarea perioada, iar operatorii de
salubritate au raportat numarul de utilaje si stocul de material antiderapant
pregatite pentru sezonul rece.
Astfel, pentru perioada urmatoare, in cazul in care situatia o va impune, la nivelul celor 6 sectoare ale Capitalei, sunt pregatite sa intervina un numar de 784 de utilaje, 2797 de operatori. Stocul de material antiderapant este de 21.648 tone, dupa cum urmeaza:
Sectorul 1: 73 de utilaje, 300 de operatori si un disponibil de 4402,5 tone de material antiderapant;
Sectorul 2: 170 de utilaje, 544 de operatori si un disponibil de 5525 tone de material antiderapant;
Sectorul 3: 59 de utilaje, 250 de operatori si un disponibil de 4180,6 tone de material antiderapant;
Sectorul 4: 197 de utilaje, 500 de operatori si un disponibil de 3000 de tone de material antiderapant;
Sectorul 5: 75 de utilaje, 500 de operatori si 1000 de tone de material antiderapant;
Secorul 6: 210 utilaje, 703 operatori si un disponibil de 3540 tone de material antiderapant.
In acelasi timp, Societatea de Transport in comun are pregatite, pentru sezonul rece, 33 de pluguri si 366 de tone de material antiderapant, iar Compania Parcuri si Gradini dispune de 16 tone de material antiderapant si 20 de utilaje.
In ceea ce priveste Compania de Iluminat, aceasta are la dispozitie 10 platforme, 6 autoutilitare, 1 camion si 60 de electricieni si muncitori, iar Administratia Cimitirelor are pregatite 24 de utilaje.
In ceea ce priveste persoanele fara adapost, si in aceasta perioada echipele DGASMB vor continua actiunile privind depistarea persoanelor fara adapost, astfel incat acestea sa fie cazate in centrele sociale ale Municipalitatii.
Reamintim ca pentru avarii si alte probleme datorate fenomenelor meteo, bucurestenii pot apela numarul de telefon gratuit 0.800.800.868.