Acasă Social Educatie Rezidențiatul, în linie dreaptă

Rezidențiatul, în linie dreaptă

DISTRIBUIȚI

152377 – 14112019 –
Organizarea concursului de Rezidențiat a intrat în linie dreaptă, anunță Ministerul Sănătății.

Concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie va avea loc duminică, 8 decembrie 2019.
Ca și în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Cu 5 zile înainte de finalizarea înscrierilor și-au depus dosarele de participare un număr de 4.733 de candidați, conform datelor centralizate de la direcțiile de sanătatre publică, numărul candidaților fiind în dinamică.
Anul acesta sunt scoase la concurs 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire. Sunt 3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie ( MApN, Ministerul Justiției și MAI).
Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 558 numărul posturilor și locuri pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.
„Echipa ministerului face eforturi pentru a nu exista disfuncționalități în procesul de organizare și pentru ca toți candidații să beneficieze de condițiile optime de înscriere și desfășurare a concursului. Am cerut ca acest concurs să se desfășoare în spiritul corectitudinii și al transparenței, principiile acestei guvernări.
Niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluții pentru acești tineri. Trăim într-o țară în care resursa umană este deficitară. Le urez tinerilor colegi medici mult succes și spor la învâțat”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.
Înscrierea candidaților a început în 7 noiembrie și se va finaliza în 19 noiembrie 2019, prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie.

Pentru a veni în sprijinul tinerilor medici, în premieră, Ministerul Sănătății a prelungit programul de înscriere la direcțiile de sănătate publică în zilele de sâmbătă, între orele 09.00 și 14.00.
Transmiterea listelor cu candidații înscriși de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București la Ministerul Sănătății se va face până cel târziu 22 noiembrie 2019.
Ministerul Sănătății a prevăzut ca centralizarea listelor și repartizarea candidaților pe centre universitare să se realizeze cel târziu în data de 25 noiembrie 2019, iar afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro a listelor cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii să fie făcută în 27 noiembrie 2019.
Sesizarea de eventualelor erori de redactare se va face până cel târziu 29 noiembrie 2019, iar în 5 decembrie se va afișa pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizarea candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris.
În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.
Între perioada 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.
Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.