Acasă Politic Continuă gâlceava în USR după excluderea Olimpiei Ardelean din organizația Ilfov

Continuă gâlceava în USR după excluderea Olimpiei Ardelean din organizația Ilfov

DISTRIBUIȚI

152775 – 13122019 –    ”Un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează. Motivarea majorității de 13 care a votat excluderea în Biroul Național a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului și astfel s-au pierdut voturi în campania de prezidențiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind potențial. Genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva”, se arată, printre altele, într-un protest al mai multor reprezentanți ai USR, postat pe pagina de FM a senatorului Mihai Goțiu.

”USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor. Noi, semnatarii acestui apel, considerăm că avem o responsabilitate față de cetățeni să semnalăm derapajele din USR și să apărăm membrii, când drepturile lor nu sunt respectate. Ne-am asumat în fața electoratului că vom fi un altfel de partid și ne vom ține această promisiune. Mai mulți colegi și-au anunțat demisia din USR în urma celor întâmplate. Excluderile nedemocratice sunt cu adevărat un motiv temeinic de dezamăgire. Îi îndemnăm însă pe membrii USR care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid și să îl facă mai democratic. Un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui șef ar fi vremelnic la conducerea sa. Este un moment greu pentru USR, dar unul propice pentru a arăta cetățenilor României că nu toate partidele sunt la fel. Vom reuși asta doar cu dezbateri democratice și consistente în interiorul USR, nu cu excluderi ale persoanelor incomode conducerii. Avem un întreg an de campanii și alegeri în fața noastră, în care nu va fi vorba despre noi, ci despre cum salvăm România din criza în care se află. USR trebuie să revină la construcție, nu să se îndrepte spre demolare. (…) Solicităm Echipei Barna să includă pe ordinea de zi a proximei ședințe de Birou Național USR și sa adopte o decizie de anulare a sancțiunii disproporționate aplicate Olimpiei Ardelean (vezi cazul Sergiu Moroianu și decizia CNArb nr.1/17CNARB003 din data de 11.03.2019 prin care, pentru acuzațiile publice de soroșism la adresa întregului partid și de cheltuire discreționară și ilegală a unor sume de bani în timpul campaniei electorale, urmată de preluarea largă a acestor acuzații de către mass-media, membrul USR nu a fost sancționat, considerându-se că excluderea este o sancțiune disproporționată față de faptă), să explice refuzul repetat de a include pe ordinea de zi a ședințelor Biroului Național USR discutarea sesizărilor cu privire la membri ai Echipei Barna, să includă pe ordinea de zi a ședințelor viitoare ale Biroului Național USR, începând cu proxima, dezbateri ale sesizărilor în funcție de gravitatea faptelor reclamate, nu a apartenenței persoanelor reclamate la diverse grupări din partid, să dezavueze comparația făcută de un membru al Biroului National USR (BN) între membrii USR observatori la ședințele BN și membrii mișcărilor fasciste, să înceteze hărțuirea membrilor USR critici la adresa echipei Barna și să promoveze în interiorul partidului un climat de încredere bazat pe profesionalism, predictibilitate și asumarea răspunderii politice, nu de vendetă față de vocile critice interne”.

Sunt 117 semnatari ai acestui protest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.