Acasă Politic Politica pe încercate

Politica pe încercate

DISTRIBUIȚI

152827 – 17122019 – Deputatul PSD Adrian Solomon, care a propus în Comisia de muncă eliminarea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști, amendament față de care a reacționat și conducerea PSD, anunțând că nu îl susține, a declarat, marți, că a făcut această propunere pentru că a vrut să vadă reacția USR și a PNL și a precizat că, dacă trebuie restartată societatea, atunci să fie restartată cu totul.

În legătură cu faptul că PSD a anunțat că nu susține amendamentul lui, Solomon a declarat că ”în amendamentul respectiv se găseau toate indemnizațiile speciale care există în legislația românească”.

”Nu știu de la cine trebuia să am mandat ca să-mi exercit dreptul la inițiativă parlamentară”, a mai spus Solomon.

Întrebat de ce a propus amendamentul, replica lui Solomon a fost: ”Ca să văd reacția USR și a PNL”.

Întrebat dacă pentru acest lucru se joacă cu soarta oamenilor, deputatul PSD a spus: ”Ei de ce se joacă cu soarta oamenilor? Sunt în toate categoriile de beneficiari oameni care au astfel de tratament din partea PNL și USR din 4 în 4 ani. Trebuie să vedem până la urmă tăiem pisica în două sau doar o tundem puțin. Eu am avut drept de inițiativă, am depus un amendament, a trecut, vedem la plen”.

”Eu nu-mi doresc eliminarea lor (a rentelor viagere – n.r.). (Am depus amendamentul – n.r.) pentru că am dreptul de inițiativă legislativă, ca să vă arăt tuturor care sunt toate aceste indemnizații speciale. El mâine poate să pice la plen, poate să fie retrimis la comisie, se poate orice”, a mai declarat Solomon.

El a susținut că decizia în forurile PSD era de eliminare a tuturor indemnizațiilor speciale. ”Poate nu știau toți din cei din forurile de conducere ale partidului care sunt legile”, a adăugat deputatul.

Solomon a precizat că va susține amendamentul și în plen, dar nu votează raportul în ansamblu.

”Am propus pentru că așa trebuie să pățească toți, înțeleg. (…) Argumentul este că trebuie să fie egalitate pentru toți. (…) Dacă tot e să trăim și să restartăm societatea, s-o restartăm cu totul”, a mai declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.