Acasă Politic Campanie electorală/Firea zice că PNL e de vină pentru poluarea din București

Campanie electorală/Firea zice că PNL e de vină pentru poluarea din București

DISTRIBUIȚI

152964 – 07012020 –  În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la valorile înregistrate pentru poluanții PM2,5 și PM10 de către rețelele independente de măsurare a calității aerului, Primăria Municipiului Bucureşti face următoarele precizări:

”Aceste rețele nu sunt autorizate/omologate de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. Datele oficiale de calitate a aerului, raportate anual de România către Comisia Europeană, sunt datele obținute prin Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA), constituită din stații fixe amplasate în aglomerările și zonele de evaluare a calității aerului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011.

Precizăm că RNMCA se află în administrarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, iar datele obținute sunt în prealabil validate de către Centrul de Evaluare a Calității Aerului (CECA), structură aflată în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Reamintim că Primăria Capitalei nu gestionează staţiile de măsurare a calităţii aerului.

Mai mult decât atât, indicii de calitate la care se face referire reprezintă valori momentane înregistrate de către stațiile fixe de monitorizare, prin alte metode de măsurare decât metoda gravimetrică, fiind nevalidate.

Gabriela Firea: ”Încă din primul an de mandat am tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte poluarea în Capitală, iar faptul că nu s-a făcut nimic în ultimii zece ani în acest sens a dus la agravarea acestei probleme. Începând din 2016, însă, am luat măsuri concrete pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, dar nu poţi recupera în 36 de luni ce nu s-a făcut în zeci de ani! Constat cu mâhnire că aceiaşi consilieri generali ai PNL şi USR, care s-au opus prin vot Planului Integrat de Calitate a Aerului sunt cei care deplâng acum, ipocrit, soarta bucureştenilor, dar, când au avut ocazia să facă ceva concret pentru combaterea poluării, s-au opus vehement. Actualul ministru al mediului – care a descoperit acum, politic, poluarea din Bucureşti – ar trebui să-i tragă la răspundere pe consilierii PNL care au blocat nejustificat proiectele anti-poluare doar pentru că erau propuse de Gabriela Firea, dar şi pe fostul primar general interimar PNL, care, în timpul mandatului său, nu a luat nicio măsură concretă pentru protecţia mediului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.