Acasă Politic Klaus Iohannis: „Este esențial ca stabilirea și adoptarea priorităților pentru viitorul educației...

Klaus Iohannis: „Este esențial ca stabilirea și adoptarea priorităților pentru viitorul educației să nu rămână doar pe hârtie”

DISTRIBUIȚI

  153189 – 29012020 – La inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis, Administrația Prezidențială  a organizat la Palatul Cotroceni, Conferința „România Educată – politici publice și coordonarea surselor de finanțare”.

În cadrul evenimentului, președintele Klaus Iohannis a declarat:

”Proiectul „România Educată” avansează și intră, de astăzi, într-o nouă etapă. Educația este, știți bine, unul dintre pilonii pe care îi consider fundamentali pentru dezvoltarea țării noastre pe termen lung și, de aceea, mă bucur să lansăm aici, la Palatul Cotroceni, cele patru documente de politică publică elaborate de către experții Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

În demersul nostru de a face performant sistemul de educație, avem șansa de a ne folosi de cunoașterea existentă deja în domeniul educațional. Aceste documente pe care le punem acum în discuție publică sunt valoroase tocmai pentru că sunt bazate pe realitățile românești, dar și pe identificarea de exemple de bună practică din mediul internațional.

Cele patru domenii acoperite în aceste documente, respectiv cariera didactică, managementul școlar, echitatea și educația timpurie, sunt cruciale pentru transformarea în bine a învățământului din România. Rezultatele PISA, publicate în urmă cu mai puțin de două luni, reprezintă unul dintre argumentele de netăgăduit pentru urgența soluțiilor rapide și temeinice. Lipsa unei educații de calitate, care să fie accesibilă pentru toți copiii din țara noastră, devine o amenințare pentru dezvoltarea României pe termen lung”.

În continuare aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.