Acasă Externe Mircea Geoană: Trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi în ceea ce priveşte...

Mircea Geoană: Trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu

DISTRIBUIȚI
foto:digi24.ro

153034 – 14012020 –  “Situaţia din Orientul Mijlociu rămâne, în continuare, complicată şi trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi, activi şi creativi în ceea ce avem de făcut. Dar momentul acela de risc care cred că a fost resimţit şi în opinia publică de acasă a fost, se pare, depăşit. Dar cred că cel mai bun lucru este să ne păstrăm şi vigilenţa şi toate antenele deschise.

Ceea ce aş vrea să spun, din acest punct de vedere, este că atunci când momentul de risc, de escaladare, a existat şi el a existat, vreau să spun extrem de clar pentru cei de acasă şi pentru opinia publică şi pentru decidenţii noştri, că întreg sistemul de alertare NATO la care, de exemplu, este racordat scutul de la Deveselu, nu a fost alertat dincolo de nivelul normal. Şi atunci, şi acum, şi ieri, şi probabil că şi în perspectivă, nivelul de alertare este cel minimal şi chiar în condiţiile în care a existat acel atac cu un număr de rachete de rază scurtă şi medie de acţiune din partea Iranului împotriva unei baze din Irak, nivelul de alertare pentru România şi pentru Europa nu a crescut nicio secundă. Nu a fost nicio vorbă şi nicio secundă vorba de risc la adresa securităţii aliaţilor europeni,  a declarat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO,  într-un interviu acordat la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.