Acasă Life Ne ghidăm viața după credințele și valorile instalate în copilărie

Ne ghidăm viața după credințele și valorile instalate în copilărie

  Andra Tănăsescu, psiholog

DISTRIBUIȚI

 153112 – 21012020 – Modul în care acționăm este determinat mai degrabă de programele noastre mentale decât de ceea ce ne propunem să facem în mod conștient. Tot ceea ce am auzit, am văzut și am învățat de la cei care ne-au crescut sunt lucruri care rămân instalate ferm în ”centrul de comandă” din creierul nostru și ne decid acțiunea sau inacțiunea în diferite situații. De cele mai multe ori, deși ne propunem să mergem la sală ”de luni”, setările deja instalate în capul nostru sunt cele care dau comanda finală și care ne fac să nu ajungem nici măcar marți. Astfel, ajungem să amânăm sau să nu facem o mulțime dintre lucrurile pe care ni le propunem. ”Eu vreau să mă duc la sală, dar luni nu m-am simțit prea bine. Știu că mi-ar prinde bine dar m-am trezit prea târziu săptămâna asta” – cam acestea sunt principalele noastre mecanisme de gândire în această speță. Iar exemplul cu sala este doar cel mai la îndemână.

Sunt atât de multe lucruri importante pe care nu le facem sau pe care le facem în mod repetat, deși ne-am propus să nu le mai facem. Știm că ne-ar face bine să facem mișcare, sau să ne schimbăm regimul, sau să ne schimbăm jobul, să ieșim dintr-o relație etc; și totuși, deși la nivel conștient gândim și susținem că ar trebui să facem X lucru, nu ajungem niciodată să le facem.

Pe de-o parte, e zona de comfort, iar pe de altă parte, sunt toate convingerile pe care le avem foarte adânc înrădăcinate, cele care ne limitează experiențele și mișcările în viață.

Consecințele vin din ceea ce amânăm să facem, anume să privim dincolo de cortină și să descoperim care ne sunt credințele pe care le-am ”moștenit”. Odată ce am privit acolo, este important să facem curățenie și să lăsăm în loc credințe care să ne susțină procesul de creștere în viață. Cu cât amânăm mai mult să privim în spatele ”cortinei”, cu atât mai mult ne lăsăm pe mâna programelor instalate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.