Acasă Externe Agenda Europeana Parlamentul European/Pactul Ecologic European, Brexit, Iran

Parlamentul European/Pactul Ecologic European, Brexit, Iran

DISTRIBUIȚI

153018 – 13012020 –   Economia neutră din punct de vedere climatic, drepturile cetățenilor după Brexit și criza din Orientul Mijlociu vor fi în centrul atenției la prima sesiune plenară a Parlamentului European din 2020.

Deputații europeni își vor prezenta opiniile asupra Pactului Ecologic European, un plan ambițios care dorește să transforme UE într-o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050. O rezoluție pe acest subiect va fi votată miercuri.

Cu o zi înainte, eurodeputații vor discuta despre propunerile Comisiei Europene, care au obiectivul de a atrage investiții private și publice pentru tranziție și de a susține financiar regiunile și industriile afectate de aceasta.

Marți, deputații se vor concentra pe chestiuni urgente legate de politica externă, precum situația din Iran și Irak, dar și din Libia.

Miercuri, Parlamentul va vota o rezoluție care cere o mai bună protecție a drepturilor cetățenilor UE care trăiesc și lucrează în Regatul Unit după retragerea acestuia din Uniunea Europeană.

Joi, deputații europeni vor vota poziția Parlamentului privind conferința ONU privind biodiversitatea, care va avea loc în octombrie, în China. Se estimează că în cadrul acesteia țările vor ajunge la un nou acord global privind protejarea și recuperarea speciilor și habitatelor.

Tot săptămâna aceasta deputații vor examina prioritățile președinției croate a Consiliului UE și vor adopta poziția Parlamentului asupra Conferinței privind Viitorul Europei. Europarl.europa.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.