Acasă Social Educatie Sindicaliștii din Educație: Interzicerea detașărilor ar putea duce la blocarea activității în...

Sindicaliștii din Educație: Interzicerea detașărilor ar putea duce la blocarea activității în unele instituții de învățământ

DISTRIBUIȚI

153012 – 10012020 –  Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” solicită Guvernului să găsească de urgență o soluție astfel încât activitatea din unitățile din învățământ să nu fie perturbată de prevederile Art. III din OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit acestui act normativ, toate detașările încetează imediat ce ordonanța de urgență intră în vigoare.

            ”În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști”, se arată într-un comunicat de presă.

            FSE ”Spiru Haret” nu a susținut niciodată practica detașărilor pe posturile didactice auxiliare și nedidactice însă, în situația actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil  pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte al federației.

            OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ prevede, la Art. III, că (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detaşările care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.