Acasă Social SNFP/Oricine poate să se transfere la ANAF

SNFP/Oricine poate să se transfere la ANAF

DISTRIBUIȚI

153008 – 10012020 –  Sindicatul Național al Funcționarilor Publici – SNFP caracterizează proiectul pentru restructurarea ANAF drept un act normativ care defavorizează atât activitatea ANAF, cât și eficiența serviciilor pentru contriuabili, fiind elaborat în același registru ca și politicile guvernelor precedente, fără nicio consultare cu organizațiile sindicale.

            Potrivit datelor existente, proiectul de act normativ diminuează numărul de posturi din schema de personal a ANAF-ului cu 2.000 de persoane, fără a exista la momentul diminuării un sistem informatic performant care să suplinească activitatea personalului ce va fi           restructurat.

Mai mult, proiectul de act normativ permite funcționarilor publici din orice instituție publică să se transfere în structurile ANAF fără a fi specializați pe domeniul de activitate al acestuia.

Prin urmare, activitatea instituției va fi puternic afectată în sensul că persoanele care vor rămâne în sistem vor avea o încărcare mai mare a atribuțiilor ce le revin, randamentul muncii scade, iar  eficiența se diminuează substanțial, astfel cozile la ghișeu vor fi și mai mari decât acum, iar calitatea serviciilor publice în mod evident va fi diminuată.

            Sindicatul își exprimă nemulțumirea față de faptul că dialogul social a fost ignorat în totalitate, parteneriatul social fiind practic inexistent în acest moment, afectând din punctul nostru de vedere, atât proiectarea, cât și aprobarea actelor  normative cu impact asupra resurselor umane și a activităților instituționale.

            ”Atenționăm factorii decidenți că păstrând același registru de ignorare totală a dialogului social cu organizațiile sindicale, va crea o nemulțumire majoră în rândul membrilor de sindicat, care vor reacționa prin toate mijloacele sindicale pe care le au la dispoziție”, se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.