Acasă Opinii/Analize De ce a prins discursul anti-migranți al lui Orban tocmai la Ditrău

De ce a prins discursul anti-migranți al lui Orban tocmai la Ditrău

DISTRIBUIȚI

153233 – 03022020 –   Cazul Ditrău trebuie înțeles bine înainte de a fi comentat. Maghiarii dintr-o comună harghiteană s-au speriat de doi angajați din Sri Lanka aduși la fabrica de pâine din localitate și au organizat, în frunte cu preotul satului și cu primarul, o mică revoltă cerând socoteală patronului. Cu toții sunt victimele propagandei anti-migranți a lui Viktor Orban scrie Dan Tăpălagă pe G4Media.ro.

Ei trebuie priviți exact așa, ca victimele unui lung și agresiv proces de spălare pe creier dirijat de Budapesta. Ar fi util să-i înțelegem pe cât posibil, nu să ne repezim să-i punem la stâlpul infamiei. Și noi, majoritarii, am fost la un pas de prăbușirea într-o lume dominată de falsuri propagandistice în era Dragnea. Nu știu cum am fi arătat în câțiva ani. Măcar din acest motiv și ar trebui să ne aplecăm cu mai multă toleranță asupra cazului Ditrău.

            Unde este Ditrău și cine sunt locuitorii lui

Comuna este situată în partea central-vestica a județului Harghita, la nord vest de orașul Gheorgheni. Potrivit portalului servicii publice Harghita, populația comunei este, conform recensământului din 2011, de 5.487 locuitori, din care 617 în satul Jolotca. Componenţa etnică: 99,79% maghiari, 0,21% români (55 sunt de naţionalitate română) şi 3 de naţionalitate germană. Componenţa populaţiei după religie: 79% de religie romano-catolică, 12% de religie ortodoxă şi 9% de religie protestantă (reformaţi, unitarieni, evanghelici).

            De ce sunt victimele propagandei lui Orban

Maghiarii din Harghita și Covasna, spre deosebire de cei din Cluj sau Oradea, sunt ultra-majoritari, după cum lesne putem constata din statistică. Dată fiind enclavizarea etnică, mulți vorbesc foarte prost sau deloc românește. Prin urmare, maghiarii din Ditrău, la fel ca mulți alții din Harghita și Covasna, se informează din presa de la Budapesta. Or, presa din Ungaria este controlată, cu câteva excepții, de oamenii FIDESZ-ului condus de Victor Orban.

Doar o televiziune, RTL Klub și câteva site-uri ca Index.hu, hvh.hu, 24.hu, nepszava.hu, 444.hu, scapă controlului guvernamental. Jurnaliștii nealiniați sunt hărțuiți, atacați în oficioasele de partid, iar accesul lor la informație drastic limitat. Prin urmare, sursele principale de informații la care se uită maghiarii din Ditrău sunt cele controlate de regimul Orban: Duna TV, HirTV, Tv2, M1, M2, dar și o puzderie de publicații online. Kronika.ro, szekelyhon.ro, foter.ro și Maszol.ro (cel mai citit) sunt și ele puternic influențate de discursul de la Budapesta, via UDMR.

            La ce se uită maghiarii din Transilvania

Potrivit unei măsurători realizate în 2019 privind consumul TV de către maghiarii din Transilvania, clasamentul arată astfel: primele patru locuri, cu procente de peste 50% sunt ocupate de televiziunile de la Budapesta. Maghiarii transilvăneni declară că se uită la Duna TV, (59,3%), RTL Klub (53%), TV2 (48,3%) și M1 (50,5%). Abia în a doua jumătate a clasamentului intră și posturile românești, dar cu procente mult mai mici ProTV (28,4%), Erdély TV (25,9%) , Antena 1 (12,8%), Digi24 (12,1%), Realitatea TV (10,8%), restul având procente de sub 10%.

Atenție mare, cifrele de mai sus se referă consumul de media pe întreaga populație maghiară din Transilvania, care cuprinde așadar zonele cu populație mixtă și cu etnici maghiari care vorbesc română. Prin urmare, este de așteptat ca în secuime (Harghita și Covasna) consumul de presă maghiară să fie mult peste cifrele prezentate mai sus, dacă nu cumva consum cvasi-integral de posturi TV din Ungaria.

Consumul de televiziuni românești s-a prăbușit dramatic în rândul maghiarilor din Transilvania. De pildă, dacă în 2013, 59% declarau că urmăresc PRO TV, cifrele s-au prăbușit în 2019 la 42%.

            Ce spune propaganda lui Orban despre migranți

Cel puțin din 2015 încoace, de la izbucnirea crizei refugiaților, regimul lui Victor Orban și-a construit aproape întreaga identitate politică din lupta împotriva migranților. Predicatele-cheie sunt: Orban este singurul apărător al Europei în fața valului de migranți, ultimul mare apărător al creștinismului. Miliardarul George Soros, diabolizat în lungi campanii mediatice, apare prezentat drept creierul planului de a coloniza Europa cu migranți.

Elita politică de la Bruxelles ar fi influențată masiv de Soros. Acesta ar fi și motivul pentru care Orban a căzut în dizgrație, nicidecum din cauză că pune în pericol democrația, statul de drept și patronează un sistem corupt care se înfruptă discreționar din fondurile europene. Orban agită zilnic sperietoarea valurilor de migranți care vor năvăli în Europa. Succesul său electoral se bazează în mare măsură pe exploatarea cinică a temei migranților, altfel un pericol cvasi-inexistent pentru o țară mică și neatractivă economic pentru migranți.

Nu mai departe de vineri, premierul Viktor Orban a declarat la emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” difuzată de postul public de radio Kossuth că oamenii „rețelei Soros” sunt cei care organizează migrația în Balcani. Orban a mai spus că organizaţiile finanţate de Soros fac, practic, “consultanţă pentru migraţie” și că ”oligarhul numărul 1 din lume finanţează, prin metode de reţea acoperită, de tip mafie, aşa-zise ONG-uri: organizaţii civile, grupuri, activişti, respectiv cumpără politicieni.”.

            Maghiarii din Ditrău cred că trăiesc în Ungaria

Acest discurs repetat zi de zi, de cinci ani încoace, a creat o falsă realitate în care trăiesc inclusiv maghiarii din Ditrău. Astfel, maghiarilor din Ditrău li s-a indus iluzia ca trăiesc in Ungaria și că pot să practice discursul urii împotriva migranților fără a fi sancționați de lege.

Apoi, liderii UDMR au cauționat în totalitate regimul Orban, de care au ajuns dependenți politic și financiar. În fine, statul român n-a avut nicio reacție notabilă în fața ofensivei Budapestei în Transilvania, manifestată prin investiții masive. Dimpotrivă, maghiarii din secuime trăiesc tot mai pronunțat sentimentul că Bucureștiul i-a abandonat economic și politic.

Prin urmare, să nu ne mirăm foarte tare că au reacționat atât de violent la vederea celor doi angajați din Sri Lanka, deși aceștia nu erau nici pe departe migranți, ci angajați contractuali aduși pe o perioadă determinată.

Dar propaganda lui Orban a proiectat deja în mințile maghiarilor, inclusiv la Ditrău, imaginea Europei cucerite de migranți. Iar această imagine se reflectă foarte bine în luarea de cuvânt a unei localnice, care a exprimat următoarele temeri la adunarea de sâmbătă de la Casa de Cultură:

”Să presupunem că şi alţi întreprinzători vor aduce câte șase muncitori la noi în sat, pentru câțiva ani. Trec doi ani, vor cere să se stabilească aici şi o să-şi aducă familiile şi după ce ce trec patru-cinci ani ne trezim că un sfert din casele din Ditrău sunt locuite de oameni de culoare. De asta ne temem noi, nu doar de cei doi sri-lankezi, ci de consecințe, trebuie sa ne gândim bine la consecințe că nu este vorba doar de ziua de mâine sau poimâine, este vorba de viitorul nostru, viitorul copiilor şi a nepoților noștri”. Această frază arată că maghiarii din Ditrău trăiesc de fapt în Ungaria, în realitatea falsificată de Viktor Orban și exprimă temerile injectate de a regimul de la Budapesta în societate cu perseverență în ultimii cinci ani de zile cel puțin.

            Pâinea secuiască, simbol puternic. Ce-i cu brutăria din Ditrău

Un rol important îl joacă în cazul de față și simbolistica puternică. Cei doi angajați din Sri Lanka au fost angajați în fabrica de pâine din localitate. Kollo Katalin, care administrează împreună cu soțul ei brutăria din Ditrău, susține că cea mai mare problemă a localnicilor este faptul că ei cei doi străini ”ating pâinea”.

Altfel spus, nu concep ca pâinea tradițională secuiască cu cartofi să fie frământată de străini, văd în asta un fel de profanare a unui simbol puternic oriunde în lume: ”pâinea noastră cea de toate zilele”. Nu intrăm aici în detalii despre absurdul situației, și anume că patronii se plâng că localnicii nu vor să se angajeze la brutărie, iar localnicii acuză patronul că îi tratează prost. E altă discuție.

Dacă aruncăm o privire pe istoricul fabricii de pâine din Ditrău înțelegem și mai bine patriotismul local. Fosta brutărie de stat a fost închisă în anii 90, redeschisă prin 97 și închisă din nou în 2008. A fost preluată și relansată în 2010, numărul angajaților s-a mărit de la 12 la 65, iar produsele au ajuns să fie livrate în Harghita, Mureș, Neamț, Suceava și Bacău.

”Până azi noi efectuăm multe procese în mod manual, care sunt astfel în mod evident mai lente și mai costisitoare, dar avem convingerea că în acest mod putem urma tradițiile și putem asigura produse gustoase și tradiționale clienților noștri”, se arată în site-ul de prezentare al brutăriei din Ditrău.

Altfel spus, propaganda lui Orban a prins în cazul Ditrău, cu atât mai mult cu cât în discuție este un element identitar, cu o simbolistică puternică și motiv de exacerbare a sentimentelor de patriotism local: pâinea secuiască.

            Concluzie

Mica revoltă anti-migranți din Ditrău este relativ ușor de înțeles și de explicat. Locuitorii speriați de cei doi muncitori din Sri Lanka sunt de compătimit, nu de disprețuit. Ei trebuie scoși urgent cumva din această gaură neagră informațională, înainte ca întreg Ținutul Secuiesc să se transforme într-un spațiu rupt complet de realitatea din România, care riscă oricând să genereze tensiuni complet artificiale, mult mai grave decât spaima irațională în fața a doi străini inofensivi, veniți la muncă cu acte în regulă la brutăria din sat.

Nici România nu ar fi arătat foarte diferit în câțiva ani dacă regimul Dragnea ar mai fi rămas la putere.

Discursul anti-UE, anti-occidental și anti-Soros începuse deja și în România imediat după câștigarea alegerilor în 2016. Televiziunile și o bună parte a presei căzuseră în doar câțiva ani aproape în totalitate în mâinile lui Dragnea.

În câțiva ani, la fel cum Ungaria lui Orban înjură azi migranții, pe Soros și Bruxelles-ul, și România lui Dragnea risca să ajungă un mare Ditrău, cu o bună parte din populație captivă în universul paralel al propagandei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.