Acasă Politic Despre evoluțiile curente în cadrul OCEMN

Despre evoluțiile curente în cadrul OCEMN

DISTRIBUIȚI

153304 – 07022020 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit joi, 6 februarie 2020, pe secretarul general al Secretariatului Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), ambasadorul Michael Christides, aflat în vizită de lucru la Bucureşti, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei-în-Exerciţiu a Organizației în primul semestru al anului 2020.

Agenda convorbirilor a vizat evoluțiile curente în cadrul OCEMN, progresele realizate în îndeplinirea obiectivelor Organizației, precum şi modalitățile în care Preşedinţia-în-Exerciţiu română poate contribui în continuare la promovarea acestora.

Ministrul Aurescu a  reconfirmat importanța prioritară pe care România o acordă continuării procesului de reformă a OCEMN, pe baze consensuale, în vederea creșterii performanței instituționale, precum și pentru avansarea proiectelor aflate pe agenda OCEMN. În acest sens, a reiterat sprijinul activ al României pentru eficientizarea și îmbunătățirea modalităților de lucru la nivelul OCEMN, astfel încât Organizația să răspundă mai bine așteptărilor statelor membre OCEMN.

Șeful diplomației române a subliniat angajamentul ferm al României pentru dinamizarea cooperării economice interguvernamentale în regiunea extinsă a Mării Negre, prin stimularea coeziunii, interconectivității și cultivarea dialogului la nivelul OCEMN. Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat și obiectivul Președinției-în-Exercițiu române de dinamizare a interacţiunii dintre OCEMN şi UE, în mod pragmatic și flexibil, în măsură să conducă la impulsionarea dimensiunii comune de acțiune în plan regional, orientată spre implementarea de proiecte sectoriale prioritare pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii extinse a Mării Negre.

Secretarul general Michael Christides a mulțumit pentru sprijinul constant şi valoros oferit de România în promovarea cooperării regionale în cadrul OCEMN şi a exprimat aprecieri pentru priorităţile de agendă avansate de Președinția-în-Exercițiu română, precum şi pentru contribuţia la consolidarea profilului regional al Organizației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.