Acasă Anchete Interne DGA : 16.874 apeluri Call-center la linia telefonică gratuită 0800.806.806

DGA : 16.874 apeluri Call-center la linia telefonică gratuită 0800.806.806

Analiza activităților de prevenire și combatere a corupției desfășurate de Direcția Generală Anticorupție în anul 2019

DISTRIBUIȚI

 153371 – 12022020 –  Astăzi,  a avut loc, la sediul central DGA din București, ședința prilejuită de prezentarea Analizei activităților de prevenire și combatere a corupției desfășurate de Direcția Generală Anticorupție în anul 2019.

            Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a oferit chestorului principal de poliție Alexandru Cătălin Ioniță, director general al Direcției Generale Anticorupție, placheta de onoare în semn de apreciere a activității întregului personal al Direcției Generale Anticorupție.

            În cadrul evenimentului au fost oferite, totodată, diplome de merit unui număr de 4 structuri din componența D.G.A., pentru inițiativă profesională și merite deosebite pe principalele domenii de activitate. Astfel, Serviciul Județean Anticorupție Covasna a primit diploma de merit pentru inițiativa manifestată în activitatea de prevenire a corupției, Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu pentru rezultatele foarte bune obținute în activitatea de investigații, Serviciul Județean Anticorupție Sibiu pentru rezultatele foarte bune obținute în activitatea de.anchete, iar diploma de excelență a fost acordată Serviciului Special.

            Prezentăm în continuare rezultatele activităților desfășurate de Direcția Generală Anticorupție în anul 2019:

            Astfel, în desfășurarea activităților de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul anului 2019, Direcția Generală Anticorupție a respectat cu rigoare și responsabilitate, valorile în baza cărora și-a desfășurat activitatea, respectiv IMPLICARE – RESPONSABILITATE – VIZIUNE.

            Rezultatele preponderent pozitive consemnate în anul precedent oferă garanția consolidării rolului și locului DGA, atât la nivelul MAI, cât și al mediului instituțional românesc.

 

            ACTIVITATEA DE PREVENIRE

            Activitatea preventivă desfășurată în anul 2019 a răspuns necesității implementării Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020 și a actelor normative interne pe această linie de activitate, urmărind respectarea principiului orientării activităților în conformitate cu abordarea Strategiei, respectiv: educaţie – prevenire – combaterevalorificării bunelor practici acumulate în cadrul acțiunilor preventive și multiplicării punților de comunicare cu parteneri și entități care promovează politici anticorupție.

            Se impune subliniat că DGA este desemnată ca instituţie responsabilă pentru implementarea Planului de integritate al MAI, având atribuţii de coordonare, monitorizare, colectare a datelor şi raportare a acestora către Secretariatul tehnic din cadrul Ministerului Justiției.

            Totodată, la inițiativa acestei instituții, reprezentanții DGA au participat la activitățile platformei administrației publice centrale și platformei autorităților independente și a instituțiilor anticorupție, monitorizarea implementării SNA la nivelul MAI de către DGA, fiind apreciată de Secretariatul Tehnic.

            În același registru, ca urmare a solicitării Ministerului Justiției, 5 ofițeri DGA au fost desemnați să participe, în calitate de experți evaluatori, la misiunile de evaluare tematică privind implementarea SNA, la nivelul administraţiei publice centrale, precum şi la autoritățile independente şi instituțiile anticorupţie (47 de misiuni tip peer review). Activitățile au fost organizate de către Secretariatul Tehnic al SNA și au fost parte a Proiectului POCA – „Consolidarea capacității administrative a Secretariatului Strategiei Naționale Anticorupţie de a sprijini implementarea măsurilor anticorupţie”.

            Este de evidențiat efortul susținut presupus de aceste activități, nivelul de responsabilitate pe care acestea l-au implicat, precum și vizibilitatea pe care desfășurarea acestor activități a adus-o instituției.

            În vederea prioritizării activităților de prevenire a corupției către acele zone și medii de interes profesional care necesită intervenție din acest punct de vedere, în anul 2019, DGA a desfășurat activități, aprobate de ministrul afacerilor interne, pe următoarele domeniile prioritare de acțiune:

  • „poliția rurală” din cadrul Poliției Române;
  • „punctele de trecere a frontierei” din cadrul Poliției de Frontieră;
  • cel puțin un domeniu specific la alegere, în baza analizelor proprii ale structurilor subordonate DGA.

În continuare aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.