Acasă Anchete Interne DGA la Congresul European al Forţelor de Poliţie

DGA la Congresul European al Forţelor de Poliţie

DISTRIBUIȚI

 153254 – 04022020 –    Directorul general al Direcției Generale Anticorupție, chestorul principal de poliție Ioniță Alexandru Cătălin participă, în calitate de invitat special, la al 23-lea Congres European al Forţelor de Poliţie, organizat în perioada 4 – 5 februarie 2020, la Berlin, în Germania.

Evenimentul din acest an, se desfășuară sub titulatura „Europa: Aplicarea statului de drept”, este organizat de publicaţia germană Behorden Spiegel și cuprinde peste 25 de paneluri/sesiuni de discuţii în cadrul cărora vor fi abordate numeroase subiecte strategice şi tehnice.

Organizat anual, Congresul reuneşte, la ediția prezentă, peste 1950 de participanţi din peste 20 de țări, 160 de vorbitori şi mai bine de 100 de expozanţi în domeniul securităţii. La conferință participă reprezentanți din rândul forţelor de poliţie, poliție de frontieră, serviciilor secrete, precum și ai guvernelor, parlamentelor europene și internaționale și din industria în domeniul securității şi apărării.

Cu acest prilej, chestorul principal de poliție Ioniță Alexandru Cătălin, director general al Direcției Generale Anticorupție a participat, în după-amiaza zilei de 3 februarie 2020, la evenimentul de deschidere al Congresului, organizat la Ambasada României din Berlin, context în care a purtat discuții fructuoase cu Excelența Sa domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, referitoare la domeniul de activitate al unității, respectiv prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Congresul European al forţelor de Poliţie este cel mai mare eveniment pentru securitatea internă din Uniunea Europeană destinat factorilor de decizie din unităţile de poliție, autorităților de securitate și industrie din domeniul securităţii şi apărării, în scopul consolidării dialogului și stabilirii unor noi contacte ale participanților din întreaga lume pe fondul provocărilor şi problemelor la nivel european şi internaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.