Acasă Politic Ministrul Aurescu a deschis reuniunea Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor

Ministrul Aurescu a deschis reuniunea Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor

DISTRIBUIȚI

153342– 14022020 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a deschis joi, 13 februarie 2020, reuniunea Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, desfășurată la București, în contextul exercitării Președinției române a Comunității Democrațiilor (2019-2021).

În discursul său, șeful diplomației române a subliniat că România a preluat Președinția Comunității Democrațiilor într-un moment simbolic al istoriei sale, la 30 de ani de la revenirea în familia democrațiilor, evidențiind că democrația este un proces continuu de dezvoltare. Ministrul Bogdan Aurescu a transmis un mesaj privind angajamentul ferm al Românei pentru sprijinirea consolidării democrației și a statelor aflate în proces de tranziție democratică. ”Suntem pregătiți să împărtășim din experiența noastră altor țări aflate pe calea tranziției către democrație sau care încearcă să-și consolideze instituțiile și practicile democratice”, a declarat cu acest prilej șeful diplomației române.

De asemenea, ministrul a evidențiat importanța implicării și promovării tinerilor în procesele democratice.

Reuniunea a avut ca principal obiectiv pregătirea Conferinței ministeriale a Comunității Democrațiilor, care va avea loc în perioada 25-26 iunie, la București și care va marca aniversarea a 20 de ani de la semnarea Declarației de la Varșovia, documentul fondator al Comunității Democrațiilor.

În marja reuniunii, șeful diplomației române a avut întrevederi bilaterale cu Secretarul General al Comunității Democrațiilor, Thomas Garrett, și cu directorul Inițiativei privind impactul digital și guvernanța din cadrul New America Foundation, Tomicah Tillemann.

Ministrul Aurescu l-a asigurat pe secretarul general al Comunității Democrațiilor, Thomas Garrett, de continuarea angajamentului României pentru promovarea democrației, stabilității și dezvoltării în lume, inclusiv în calitate de președinție în exercițiu a acestui for. A confirmat, totodată, interesul pentru dezvoltarea dimensiunii de implicare a tinerilor în activitatea Comunității Democrațiilor. La rândul său, Secretarul General a exprimat satisfacția față de excelenta cooperare cu partea română și a dat asigurări că Secretariatul Permanent va acorda sprijinul necesar pentru buna desfășurare a mandatului României la Președinția Comunității Democrațiilor. Secretarul General Garrett a transmis ministrului Bogdan Aurescu aprecierea sa pentru leadership-ul dovedit de România de la preluarea Presedinției, prin acțiunile substanțiale întreprinse până în acest moment, reuniunea Consiliului Guvernator de la București fiind un exemplu concret al impactului avut de țara noastră. Cei doi oficiali au agreat să promoveze dezideratul oferirii Comunității Democrațiilor mai multă substanță, inclusiv prin explorarea posibilității transformării acestei structuri, pe termen lung, într-o organizație internațională, care să dispună de mai multe mecanisme și instrumente concrete.

În discuția ministrului afacerilor externe cu Tomicah Tillemann a fost abordată importanța utilizării noilor tehnologii și a inteligenței artificiale în procesele democratice și la nivelul instituțiilor statului, în special pentru deservirea intereselor cetățenilor prin servicii digitalizate. A fost agreată continuarea dialogului pentru explorarea posibilităților de cooperare în acest domeniu, de interes prioritar pentru MAE fiind pe acest palier eficientizarea procesului de digitalizare a serviciilor consulare. Șeful diplomației române a reamintit că una dintre prioritățile Președinției române la Comunitatea Democrațiilor este relația dintre procesele democratice și inteligența artificială. Reiterând importanța acordată de România acestui subiect, a făcut referire la potențialul țării noastre în sectorul IT. Directorul New America Foundation a evidențiat rolul tehnologiilor digitale în guvernanța democratică și a punctat relevanța temei promovării agendei digitale în timpul mandatului României la conducerea Comunității Democrațiilor.

Comunitatea Democrațiilor se evidențiază, prin raport la celelalte organizații care abordează tema democrației, prin faptul că acordă o atenție exclusivă acestui subiect, creând o platformă care încurajează schimbul de bune practici, discuții deschise și sprijin reciproc între state.

România asigură Președinția Comunității Democrațiilor în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, având ca principale obiective, inter alia, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, promovarea democrației pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea și dezvoltarea durabilă, precum și relația dintre procesele democratice și tehnologia informației.

În exercitarea acestei funcții, România va organiza, în perioada 25 – 26 iunie, la București, cea de-a 10-a reuniune ministerială a Comunității Democrațiilor, care va marca 20 de ani de la semnarea Declarației de la Varșovia. În marja acestui eveniment va fi organizat, la inițiativa României, și un Forum de Tineret, care să încurajeze participarea tinerilor la procesele democratice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.