Acasă Cultura/Media 50 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Neproliferare...

50 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT)

DISTRIBUIȚI

153600 – 06032020 –  Se împlinesc 50 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, document fundamental al arhitecturii internaționale în domeniul neproliferării nucleare și dezarmării. România este angajată în susținerea realizării obiectivelor NPT, reflectate prin cei trei piloni ai săi: neproliferarea nucleară, dezarmarea nucleară şi obținerea accesului la energie nucleară pentru scopuri pașnice. România reiterează caracterul indispensabil al NPT și subliniază că este angajată, alături de aliații și partenerii săi, în vederea asigurării succesului Conferinței de Evaluare a NPT din 2020 (New York, 27 aprilie – 22 mai).

Un rol distinct în promovarea neproliferării nucleare revine Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), prin asigurarea securității și siguranței nucleare, implementarea regimului de garanții și verificare, dar și prin promovarea cooperării în domeniul tehnologiilor și aplicațiilor nucleare.

România acordă o importanță deosebită promovării neproliferării armelor nucleare, atât prin implementarea NPT, cât și prin participarea activă în regimurile și acordurile internaționale și regionale menite să consolideze neproliferarea nucleară.

Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT) a intrat în vigoare la 5 martie 1970. 190 de state au devenit părți la acest Tratat. România a ratificat NPT în data de 30 ianuarie 1970. O dată la fiecare cinci ani au loc Conferinţe de Evaluare (RevCon) a implementării NPT. Conferințele urmăresc asigurarea atingerii obiectivelor NPT și reflectă eforturile statelor părţi la Tratat pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul fiecăreia dintre cele trei dimensiuni ale Tratatului: prevenirea proliferării armelor şi tehnologiilor nucleare, dezarmarea nucleară și promovarea cooperării în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.