Acasă Social A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență referitoare la reglementarea...

A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență referitoare la reglementarea șomajului tehnic

DISTRIBUIȚI

 153993 – 31032020 – Luni seara a fost publicată în Monitorul Oficial OUG privind reglementarea șomajului tehnic.

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă: Începând cu 31 martie, angajatorii care doresc să depună solicitări pentru decontarea plăților prin această facilitate acordată de stat pentru angajații care au contracte de muncă suspendate pot depune aceste documente la Ministerul Muncii, conform dispozițiilor care vor fi emise de Ministerul Muncii, respectiv în baza unei simple declarații pe propria răspundere ce va fi pusă în transparență imediat după publicarea în Monitorul Oficial a aceste ordonanțe. De asemenea, celelalte categorii de angajați, cu alte forme de angajare, fie că vorbim de persoane fizice autorizate, interprinderi individuale, profesii liberale și alți profesioniști, vor putea, de asemenea, după publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe să depună cereri pentru îndemnizația de șomaj tehnic până la valoarea de 75% din salariul mediu brut pe economie, la Ministerul Muncii, la Agenția Națională pentru Plăți și Intervenții Sociale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.