Acasă Cultura/Media Andrea Bocelli va susține un concert fără public la Domul din Milano

Andrea Bocelli va susține un concert fără public la Domul din Milano

DISTRIBUIȚI

 153980 – 30032020 – Tenorul italian Andrea Bocelli va susține un concert fără public la Domul din Milano, transmis în direct în întreaga lume, chiar în ziua în care se sărbătorește Paștele catolic.

Primarul orașului Milano, Beppe Sala, a făcut vineri un anunț neașteptat cu privire la un eveniment special care va avea loc duminică, 12 aprilie: „Ieri dimineață l-am sunat pe Andrea Bocelli. L-am invitat să vină la Domul din Milano în ziua de Paște, de comun acord cu Biserica milaneză, și va susține un concert solo, fără public, cu muzică sacră care va fi transmisă în direct în întreaga lume”. O inițiativă frumoasă pentru a pune în valoare orașul blocat de Coronavirus.

Și asta nu este tot. Pe 30 martie, Andrea Bocelli va fi reprezentantul Italiei la primul „HomeFest” organizat de compania de televiziune americană CBS, legat de urgența Covid-19. În transmisiunea specială „de acasă” „HomeFest: James Corden’s Late Late Show Special”.

De asemenea, împreună cu tenorul vor interveni și Billie Eilish cu fratele său Finneas O’Connell, John Legend, Dua Lipa din Anglia, popularii BTS din Coreea de Sud, cu incursiuni de David Blaine, Will Ferrell și mulți alții, toți conectați din casele lor.

La marele eveniment televizat realizat de James Corden – în legătură directă de această dată din garajul casei sale – Bocelli va interpreta în direct „Con te partirò” într-o versiune pentru pian și voce și va povesti despre angajamentul Fundației care îi poartă numele, dedicat în aceste zile situației de urgență pentru  Covid-19.

Fundația Andrea Bocelli a început imediat să lucreze, activând o importantă inițiativă de strângere de fonduri, care și-a atins primul obiectiv în mai puțin de o săptămână: donarea a patru aparate de ventilație pulmonară către Covid Hospital din Camerino, în Marche, una dintre regiunile italiene cele mai afectate de virus. O contribuție concretă în clipele în care Italia se află în mare dificultate. Sursa: romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.