Acasă Social Aparare Comandantul Forțelor Navale ale Turciei, vizită oficială în România

Comandantul Forțelor Navale ale Turciei, vizită oficială în România

DISTRIBUIȚI

153683  – 11032020 –  Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit marți, 10 martie, la sediul MApN, pe amiralul Adnan Özbal, comandantul Forțelor Navale ale Republicii Turcia, aflat în vizită oficială în România, în perioada 9 – 11 martie.

Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile au vizat evoluţia cooperării româno-turce în domeniul apărării atât în context regional, precum și în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Securitatea Mării Negre a reprezentat de asemenea, un subiect important analizat pe parcursul convorbirilor, fiind subliniat faptul că este importantă adoptarea celor mai bune măsuri pentru stabilitatea acestei regiuni, obiectiv care poate fi susținut prin consolidarea cooperării militare dintre România și Turcia.

„Coeziunea țărilor riverane Mării Negre este esențială și este necesar ca toate țările din zonă să colaboreze pentru a asigura cu sprijinul NATO securitatea în regiune”, a declarat ministrul Ciucă.

Comandantul Forțelor Navale Turce a fost, de asemenea, primit de șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu. Cei doi oficiali au subliniat, pe timpul întrevederii, că bunele relații bilaterale militare sunt evidențiate și în cadrul Grupării NATO Permanente de Luptă Contra Minelor nr. 2 (SNMCMG 2), a cărei comandă a fost preluată de Forțele Navale Române în ianuarie 2020, pentru o perioadă de șase luni și în timpul exercițiilor multinaționale și NATO. De asemenea, a fost apreciată și colaborarea în domeniul hidrografic și a învățământului militar de marină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.