Acasă Life 29 aprilie, Ziua internaţională a Dansului

29 aprilie, Ziua internaţională a Dansului

DISTRIBUIȚI

154456 – 29042020    – Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internaţională a dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. În acest fel este celebrat atât dansul, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

Deşi pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile multor organizatori legate de Ziua Internaţională a Dansului din 2020, există instituţii care s-au adaptat şi îşi bucură spectatorii cu spectacole difuzate online, notează Agerpres.

Astfel, Teatrul Odeon, difuzează, la ora 20.00, o seară de dans contemporan semnată de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu. Programul va include fragmente din spectacolele „Block Bach”, „Şaraiman” şi „Un tango mas” şi va fi transmis în regim de live streaming pe pagina de Facebook oficială a teatrului, pe site-ul Smart FM, secţiunea Life Fever, urmând să fie disponibil şi pe canalul de YouTube.

La rândul său, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” va rememora, pe pagina de socializare, momentul artistic pregătit în 2019 pentru această zi, cu îndemnul „Dansează din inimă şi iubeşte ce faci”.

Dansul este o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontierele politice, culturale şi etnice. De obicei, manifestările de Ziua Dansului includ spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiţii publice, expoziţii, seri dansante, programe radio şi TV, vizite, spectacole de stradă etc., arată www.international-dance-day.org.

Institutul Internaţional de Teatru, organizaţie internaţională neguvernamentală, asociată la UNESCO, are centre naţionale în o sută de ţări ale lumii. A fost fondat la Praga în 1948 de UNESCO şi de o comunitate teatrală internaţională. Scopul ITI este promovarea schimbului internaţional de ştiinţă şi practică în artele spectacolului pentru a consolida pacea şi solidaritatea între oameni, notează www.uniter.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.