Acasă Social Atenție la urși!

Atenție la urși!

DISTRIBUIȚI

154061 – 03042020 – Se preconizează că ursoaicele cu pui își vor face apariția spre mijlocul lunii aprilie. Astfel, în perioada care urmează să fim vigilenți și să luăm măsurile de precauție care se impun.

”Deși mare parte a energiei o canalizăm înspre luarea măsurilor de încetinire a răspândirii noului coronavirus, nu am uitat că deja din luna aprilie ursul brun își face prezența pe meleagurile noastre. În special exemplarele cu pui pot reprezenta un pericol pentru locuitorii din județ. Am rugămintea ca în cazul în care vedeți ursul sau suferiți de pe urma unei daune cauzate de acesta, să semnalați acest fapt organelor abilitate”, a atras atenția președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba.

Hadnagy Lehel, președintele Asociației de Vânătoare SZILOS și membru al grupului de lucru care se ocupă cu managementul peisajelor bio-culturale a atras atenția în ceea ce privește faptul că ursoaicele cu pui își fac apariția de la mijlocul lunii aprilie: ”Măsurile de precauție sunt importante, de acea sfătuim populația să nu lase pe câmp, în curți nici un fel de leșuri de animale, mâncare destinată câinilor sau orice tip de hrană, deoarece urșii sunt înzestrați cu un simt al mirosului foarte ascuțit”.

Csaba a menționat că doar după ce au fost respectate aceste aspecte, primăriile pot solicita asociațiilor de vânătoare să intervină în vederea înlăturării exemplarelor de urs periculoase, și a completat că măsurile luate, cum ar fi achiziționarea de garduri electrice și containere de deșeuri în care animalele nu pot pătrunde, s-au dovedit eficiente și ar trebui continuate.

La nivel european, județul Harghita este o regiune bio-culturală aparte: este o zonă cu bogate resurse naturale unde sunt prezente numeroase specii rare, protejate de lege. Pentru a ne menține valorile naturale, a le gestiona inteligent și pe termen lung aveam nevoie de o un grup instituțional care să îmbine cunoștințele și înțelepciunea disciplinelor clasice, deja consacrate. În acest sens, consiliul județean a înființat Grupul de Lucru pentru Gospodărirea Durabilă a Peisajelor Culturale din județul Harghita, coordonatorul grupului de lucru fiind biologul Demeter László. Misiunea grupului de lucru este  să asigure o platformă pentru cooperarea diferitelor domenii și instituții care pot contribui la gospodărirea durabilă a peisajelor culturale, la menținerea valorilor naturale ca un capital esențial în dezvoltarea durabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.