Acasă Economie Încă doi ani de închisoare pentru hoții de lemne

Încă doi ani de închisoare pentru hoții de lemne

DISTRIBUIȚI

  154078 – 06042020 – Pe timpul stării de urgență, pedepsele pentru o serie de infracțiuni sunt majorate, avertizează ministrul Mediului, Costel Alexe.

.           “Am primit în ultimele două săptămâni numeroase sesizări din partea multor oameni de bună credință care mi-au semnalat o intensificare a transporturilor de material lemnos pe drumurile publice. Mare parte dintre ele le-am verificat și s-au dovedit a proveni din exploatații legale. Însă, am identificat și câteva transporturi ilegale, iar cei vinovați au fost dați pe mâna procurorilor. Faptele lor vor fi judecate în regim agravat și pot primi 2 ani de închisoare în plus față de pedeapsa prevăzută de lege, pentru că au săvârșit aceste infracțiuni pe perioada stării de urgență. Îndemn toți oamenii de bună credință să continue să verifice și să sesizeze orice activitate suspectă din pădurile României, orice activitate ce ar putea ascunde o infracțiune silvică. Aveți la dispoziție aplicația „Inspectorul Pădurii” în care puteți verifica legalitatea transporturilor și puteți sesiza autoritățile, avertizează ministrul Mediului, Costel Alexe, printr-un mesaj postat pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.