Acasă Economie Inspectorul pădurii, repus în funcțiune

Inspectorul pădurii, repus în funcțiune

DISTRIBUIȚI

154283 – 16042020  – Ministerul Mediului a început să repună în funcțiune portalul www.inspectorulpadurii.ro, iar cetățenii pot verifica din nou dacă tăierile de arbori dintr-o pădure se fac legal sau nu. Instituția lucrează în paralel la o nouă platformă, mai avansată, iar cetățenii vor putea verifica în timp real transporturile de lemne și tăierile.

“Noul #SUMAL a intrat în linie dreaptă! Unele module ale sistemului sunt deja finalizate, în timp ce altele se află în faze avansate, iar de la sfârșitul acestei luni vom începe testele.

O componentă importantă o reprezintă noul portal www.inspectorulpadurii.ro, destinat cetățenilor, la care se lucrează în prezent. În foarte scurt timp, toți românii care doresc să se implice în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure vor avea la dispoziție un instrument modern și transparent, actualizat în timp real.

Până atunci însă, mai avem o veste bună: începând de ieri, am reușit să #deblocăm multe din funcțiile vechiului portal www.inspectorulpadurii.ro inclusiv cea mai importantă, respectiv căutarea după numărul de APV. Astfel, dacă oricine întâlnește un panou în pădure pe care scrie partida care este în curs de exploatare, poate să verifice ce avize au plecat din acea pădure. La fel, de azi publicul are acces la date istorice legate de aceste tăieri și poate verifica cine și ce a făcut acolo. Această măsură îi ajută, pe de o parte, pe cei care fac o muncă cinstită și legală, fără să aibă nimic de ascuns. În același timp, îi încurcă pe cei care se ascund în spatele birocrației pentru a ocoli legea. Reamintim că în anul 2017, în mod inexplicabil, o parte din funcțiile publice ale portalului au fost blocate, accesul cetățenilor la informație fiind, din păcate, restricționat.

Chiar dacă toate componentele blocate de fosta guvernare, și multe altele complet noi, se regăsesc în dezvoltarea noului portal pe care abia așteptăm să îl finalizăm și să îl lansăm, în spiritul transparenței și la solicitarea reprezentanților societății civile și a unor agenți economici și ocoale silvice care doresc să arate că activitatea lor este complet legală, am reușit să facem din nou publice informațiile pe care portalul vechi era capabil să le ofere. Durata sa de funcționare mai este de aproximativ câteva luni, când o nouă versiune îi va lua locul și va fi mult mai transparentă.

Sper că demersul nostru să fie un sprijin pentru cetățenii, ONG-urile, companiile și silvicultorii care doresc să vină alături de noi în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure.”

Așadar, începând de acum, cetățenii au din nou acces, prin www.inspectorulpadurii.ro, la istoricul pe zile al avizelor emise, datele publice de identificare ale operatorilor economici, iar căutarea în funcție de actul de punere în valoare și seria avizului sunt din nou disponibile”, a anunțat Ministerul Mediului pe pagina de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.