Acasă Uncategorized Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Forțelor Terestre

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Forțelor Terestre

DISTRIBUIȚI

 154376 – 23042020 – „Ziua Forțelor Terestre îmi oferă prilejul să transmit aprecierile și mulțumirile mele militarilor din cea mai numeroasă categorie de forțe a Armatei Române, pentru  misiunile onorate de fiecare dată cu succes, indiferent că se desfășoară în țară sau în afara granițelor.

În contextul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, Forțele Terestre și întreaga Armată Română sunt în prima linie de acțiune pentru apărarea vieții și sănătății cetățenilor.

Ofiţeri și subofiţeri, maiștri militari, soldaţi şi gradaţi profesionişti, dar și personal civil, cu toții acționează în spiritul datoriei, cu responsabilitate și onoare. Armata română are o contribuție esențială la eforturile pentru sprijinirea românilor afectați de coronavirus și la limitarea răspândirii COVID-19, reconfirmând, ca în toate perioadele de încercare ale poporului român, că este factor de susținere și încredere pentru întreaga societate.

În plan extern, fie că se află în teatrele de operații alături de partenerii din NATO, din Uniunea Europeană sau în misiunile asumate de România în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, profesionalismul, pregătirea temeinică și curajul militarilor și civililor din Forțele Terestre ne-au dat motive de mândrie. România este apreciată ca un partener serios și credibil mulțumită dăruirii, priceperii și contribuției lor la menținerea stabilității și păcii în Europa și în alte regiuni din întreaga lume.

Cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, transmit felicitări militarilor români aflați la datorie în misiuni în țară sau în afara granițelor, precum și personalului civil!

De asemenea, le urez  multă sănătate, împliniri și îi așteptăm cu bine acasă!

La mulți ani!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.