Acasă Uncategorized Impactul Covid-19 asupra programului Erasmus și Corpului european de solidaritate

Impactul Covid-19 asupra programului Erasmus și Corpului european de solidaritate

DISTRIBUIȚI
Girl working on laptop from home or student studying from home or freelancer. She is watching an online course or doing homework or surfing the net.

 154704 – 21052020 – Cum i-a afectat pandemia pe cei 170.000 de tineri implicați în Erasmus+ sau în Corpul european de solidaritate? Cum poate UE să contribuie?

Educația a fost grav afectată de criza Covid-19. Închiderea universităților și restricțiile de călătorie înseamnă că participanții la programe de mobilitate transfrontalieră, cum ar fi schimbul de studenți Erasmus+ și Corpul european de solidaritate, se confruntă cu provocări.

În prezent, 165 000 de tineri din întreaga Europă se află în schimburi Erasmus și alți 5 000 sunt implicați în proiecte de voluntariat.

Studenți Erasmus în timpul pandemiei de Covid-19

25% dintre schimburile de studenți au fost anulate din cauza Covid-19

37,5% dintre studenți au avut cel puțin o problemă majoră legată de schimbul lor (de exemplu: nu s-au putut întoarce acasă, au avut probleme cu cazarea)

jumătate din studenții al căror program a continuat au trecut la cursuri online

34 % au trecut la oferte parțial online sau la cursuri amânate parțial (Sursa: Rețeaua studenților Erasmus)

Contribuția UE

Pentru a reduce cât mai mult impactul negativ asupra tinerilor care fac voluntariat sau participă la programul Erasmus+, Comisia Europeană a declarat că va face programele cât mai flexibile, în măsura posibilităților legale.

Aceasta a recomandat agențiilor naționale responsabile cu gestionarea burselor de studiu să invoce „forța majoră”, care le-ar permite să ia în considerare posibilitatea de a aproba costuri suplimentare până la o valoare maximă a grantului, și să amâne activitățile planificate pentru o perioadă de 12 luni.

Comisia pentru cultură și educație a Parlamentului a solicitat Comisiei să facă tot posibilul pentru a oferi sprijin și informații clare și pentru a le oferi siguranță participanților.

Într-o scrisoare adresată la 15 aprilie comisarei pentru tineret și educație Mariya Gabriel, deputații europeni au solicitat Comisiei să se asigure că se aplică o flexibilitate maximă, în special pentru a-i ajuta pe cei care au trebuit să se întoarcă în țara de origine din motive de siguranță, toate costurile excepționale legate de Covid-19 sunt rambursate. participanții la schimburile de studenți și la Corpul european de solidaritate își păstrează statutul și că bursierii nu pierd anul universitar și pot obține credite ECTS prin intermediul unor studii la distanță.

Despre Erasmus 

A început ca program de schimb de studenți în 1987, dar începând din 2014 oferă, de asemenea, oportunități pentru cadre didactice, stagiari și voluntari de toate vârstele.

În prezent acoperă 33 de țări (toate cele 27 de state membre ale UE, plus Regatul Unit, Turcia, Macedonia de Nord, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) și este deschis țărilor partenere din întreaga lume.

În ultimii 30 de ani, peste 9 milioane de persoane au participat la programul Erasmus+ și aproape 800 000 de persoane au beneficiat de program doar în 2017.

Deputații europeni au solicitat, de asemenea, Comisiei să informeze comisia parlamentară de resort în legătură cu numărul participanților actuali la schimburi, cu situația acestora și cu măsurile luate pentru a-i sprijini. La 4 mai, comisia a dezbătut din nou chestiunea cu comisarii Breton și Gabriel.

Corpul de solidaritate 

Creat în 2018 pentru a înlocui Serviciul european de voluntariat

Destinat să le ofere tinerilor posibilitatea de a face voluntariat sau de a lucra la proiecte desfășurate în țara lor sau în străinătate

Vizează sprijinirea comunităților vulnerabile și a oamenilor din întreaga Europă prin reunirea tinerilor care doresc să construiască o societate mai incluzivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.