Acasă Uncategorized Nou avertisment al OMS despre pericolul reprezentat de coronavirus: Majoritatea populației se...

Nou avertisment al OMS despre pericolul reprezentat de coronavirus: Majoritatea populației se poate infecta

DISTRIBUIȚI

 154670 – 19052020 – Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că majoritatea populaţiei mondiale rămâne susceptibilă infectării cu noul coronavirus, iar în regiunile cele mai afectate cel mult 20% din oameni au dezvoltat o anumită imunitate, o proporție care în general este sub 10%, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

”OMS înţelege deplin dorinţa unor ţări de a-şi relua activităţile. Tocmai pentru că dorim o recuperare mondială cât mai rapidă posibil, îndemnăm statele să fie prudente” cu măsurile de relaxare, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. ”Cei care avansează prea rapid (cu relaxarea) fără să dispună de un sistem sanitar public capabil să detecteze şi să suprime transmiterea (virusului) riscă să-şi afecteze propria redresare”, a explicat el, după ce a deschis adunarea anuală a organizaţiei, considerată istorică în contextul pandemiei de COVID-19 şi care s-a desfășurat online.

Potrivit directorului general al OMS, rezultatele testelor serologice efectuate în zeci de ţări arată că mai puţin de 10% din populaţie are anticorpi faţă de virusul SARS-CoV-2, proporție care poate merge până la cel mult 20% doar în cazul regiunilor cele mai afectate, unde virusul a circulat intens. Aceste rezultate lasă fără fundament teoriile unor experţi care susţin ideea unei imunizări de grup ca modalitate de a opri pandemia.

Tedros Ghebreyesus a mai evidenţiat faptul că niciuna dintre măsurile luate de diferite state pentru frânarea transmiterii virusului nu poate fi eficientă dacă este luată în mod izolat, fiind nevoie de o combinaţie de măsuri, inclusiv testarea şi detectarea noilor cazuri, izolarea celor infectaţi, trasarea contacţilor acestora şi măsuri generale de izolare pentru distanţarea socială, numai ţările care au luat astfel de măsuri obţinând până în prezent rezultate bune în combaterea epidemiei.

Pe de altă parte, directorul OMS a promis că el şi echipa sa vor acţiona cu transparenţă şi vor susţine solicitările pentru o evaluare a modului în care această organizaţie a acţionat în diferitele etape ale pandemiei. El a susţinut în acest sens o rezoluţie prezentată de Uniunea Europeană la această reuniune a OMS şi care prevede o evaluare completă şi imparţială a deciziilor luate de forurile de conducere ale acestei organizaţii, care a fost criticată public de preşedintele american Donald Trump pentru modul în care a gestionat răspunsul faţă de pandemie. Liderul de la Casa Albă l-a acuzat în special pe Ghebreyesus că ar avea o relaţie prea apropiată cu China şi că ar fi tolerat ascunderea de către Beijing a unor informaţii despre noul coronavirus atunci când COVID-19 încă nu se răspândise în lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.