Acasă Social Angajații români, dispuși să rămână foarte mult peste program pentru a-și completa...

Angajații români, dispuși să rămână foarte mult peste program pentru a-și completa veniturile

DISTRIBUIȚI

155260 – 23062020 – Angajatorii care obligă salariații să presteze ore suplimentare de muncă, peste cele prevăzute de lege, vor fi amendaţi cu până la 3.000 de lei pentru fiecare salariat aflat într-o astfel de situaţie. Modificarea adusă Codului Muncii a intrat în vigoare la 21 iunie 2020 și urmărește descurajarea prestării orelor suplimentare dincolo de limita legală. ”Angajații români sunt dispuși să rămână foarte mult peste programul de lucru, din cauza salariilor foarte mici”, a spus la RFI, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS).

Principala modificare vizează faptul că amenzile se vor acorda pentru fiecare angajat care depășește numărul orelor suplimentare prevăzute de lege, față de situația prezentă în care amenda era acordată angajatorului, indiferent de numărul angajaților care lucrează peste program mai mult decât permite legea.

Potrivit reglementării actuale, art. 260 alin. (1) lit. i) din Codul muncii prevede: ”Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (…) i) nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei”. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.

Actualul Cod al Muncii prevede ca durata maximă legală a timpului de muncă să nu depășească 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata respectivă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, pe o perioadă de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, pot fi negociate perioade mai mari de 4 luni, dar nu peste 6 luni. În expunerea de motive a legii, inițiatorii subliniau că modificarea este necesară pentru a descuraja prestarea orelor suplimentare dincolo de limita legală. Asta, în condițiile în care legea în vigoare nu stabilea o corelare a cuantumului amenzilor și numărului de ore suplimentare efectuate cu numărul de salariați care au făcut ore suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.