Acasă Externe Agenda Europeana Conferința privind viitorul Europei trebuie să înceapă ”cât mai repede posibil în...

Conferința privind viitorul Europei trebuie să înceapă ”cât mai repede posibil în toamnă”

COVID-19 a adus la suprafață deficiențele instituționale ale UE 

DISTRIBUIȚI

155194 – 19062020 – Consiliul European trebuie să adopte o poziție rezonabilă în viitorul imediat și să se angajeze la reforme în urma conferinței

Parlamentul European solicită Consiliului European ”să prezinte prompt o poziție privind formatul și organizarea conferinței” pentru ca vocile cetățenilor să fie auzite.

Într-o rezoluție adoptată cu 528 voturi pentru, 124 împotrivă și 45 abțineri, Parlamentul susține că ”la zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 70 de ani de la Declarația Schuman și în contextul pandemiei de COVID-19, a sosit momentul pentru o reevaluare a Uniunii”; Deputații adaugă că ”numărul crizelor semnificative pe care le-a traversat Uniunea demonstrează că este nevoie de reformă instituțională și politică în mai multe domenii de guvernanță”.

Deputații reiterează convingerile din rezoluția din ianuarie 2020, subliniind că vocile cetățenilor trebuie să fie în centrul discuțiilor ample ce vor avea loc privind abordarea provocărilor interne și externe, neprevăzute în momentul încheierii Tratatului de la Lisabona.

Deși conferința a fost amânată din cauza pandemiei COVID-19, deputații solicită celorlalte două instituții ”să se angajeze în negocieri pentru a ajunge înainte de vacanța de vară la un acord comun”. Parlamentul salută ”disponibilitatea acesteia de a avansa rapid”, însă regretă faptul că ”Consiliul nu a adoptat încă o poziție cu privire la conferință”.

Conferința privind viitorul Europei va fi organizată de Parlament, Consiliu și Comisie, și trebuia să înceapă în mai 2020 și să se desfășoare pe o perioadă de doi ani. Parlamentul dorește ca cetățenii din toate mediile sociale, reprezentanții societății civile și părțile interesate la nivel european, național, regional și local trebuie să fie implicați în stabilirea priorităților UE, în conformitate cu preocupările cetățenilor, într-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată.

Mai mult, deputații insistă asupra unui proces deschis participării cetățenilor care va stabili domeniul de aplicare al conferinței și solicită luarea în considerare în mod semnificativ a concluziilor Conferinței, precum și un angajament expres al celor trei instituții principale ale UE de lansare a unor reforme substanțiale ale UE în concordanță cu preocupările cetățenilor, ce pot include o revizuire a tratatelor UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.