Acasă Social Din 15 iunie se renunţă la izolarea la domiciliu pentru persoanele care...

Din 15 iunie se renunţă la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri de Covid 19

DISTRIBUIȚI

155028 – 12062020 –  Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat joi seara că vor fi propuse noi măsuri de relaxare începând cu 15 iunie. Printre acestea se numără redeschiderea Loteriei, a caselor de pariuri și jocuri de noroc, dacă acestea prezintă un risc epidemiologic scăzut. În schimb, sălile de jocuri din mall-uri rămân închise, la fel și cinematografele, locurile de joacă și restaurantele, dacă acestea nu sunt în spații deschise.

Noile măsuri de relaxare au fost decise în urma unei ședințe a Comitetului Național pentru Siutații de Urgență, care a avut loc joi seara, iar propunerile sunt cuprinse într-o hotărâre de guvern.

Orban a mai anunțat ca din 15 iunie să se renunţe la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, dând exemplul Austriei, Greciei şi Bulgariei. Mecanismul de evaluare va fi stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe baza unei metodologii stabilite la nivel european. Traficul aerian cu toate aceste țări care au coeficientul de evaluare sub 5 și pentru care nu va mai fi nevoie de autoizolare va putea fi reluat.

Cât privește autoizolarea la venirea din aceste țări, condiția este ca durata de ședere să nu depășească 14 zile. ”Dacă sunt români care se duc într-un sejur de șapte zile în aceste țări, ei nu vor mai trebui să stea în izolare la întoarcere”, a explicat premierul.

În plus, vor fi permise activitățile fizice desfășurate în grupuri de câte 6 persoane, nu grupuri de 3 cum era până în prezent. Piscinele exterioare vor fi redeschise și se va relua și tratamentul balnear.

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii nu vor mai putea sta acasă după 15 iunie beneficiind de asigurarea a 75 la sută din salariu și de aceea se va permite reluarea activității grădinițelor și activităților de tip after-schoool.

Deocamdată, Guvernul nu a decis nimic în privința stării de alertă, o decizie urmând să fie anunțată la începutul săptămânii viitoare, a precizat Ludovic Orban joi seara. Actuala stare de alertă expiră la 16 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.