Acasă Social Educatie Inegalitate profundă între elevii ce provin din mediul rural și cei din...

Inegalitate profundă între elevii ce provin din mediul rural și cei din mediul urban

DISTRIBUIȚI

154958 – 09062020 – Monitorul Social a lansat un nou infografic despre rezultatele școlare și inegalitatea din sistemul de educație.

Infograficul arată că șansele de a avea parte de o educație de calitate sunt strâns legate de mediul în care se află elevul. Rezultatele la cele mai importante examene din sistemul de învățământ românesc indică o inegalitate profundă între elevii ce provin din mediul rural și cei din mediul urban.

În 2017, din cei 144.929 de elevi înscriși la evaluarea națională, 56% proveneau din mediul urban, iar 44% din mediul rural, diferența numerică fiind de peste 16 mii de elevi. Mai puțin de 65% dintre elevii din mediul rural au obținut o medie peste cinci, în vreme ce în mediul urban peste 86% dintre elevi trec de acest prag. Numeric, sunt de două ori mai mulți elevi din mediul rural care nu au reușit să treacă pragul mediei 5. Procentual, peste jumătate dintre elevii din mediul rural au medii mai mici decât 6, în vreme ce în urban sunt mai puțin de o pătrime dintre elevi în această situație. La polul opus, situația este inversă, cu un sfert dintre elevii din mediul urban obținând medii peste 9 iar aproape jumătate dintre ei având medii peste 8, în timp ce doar 17,5% dintre elevii din rural au medii mai mari de 8.

Elevii din mediul rural, în special cei care au urmat ciclul liceal într-o unitate din mediul rural, ajung în numere mult mai mici să susțină Bacalaureatul. Dacă în cazul învățământului primar și gimnazial avem în jur de 45% dintre elevi provenind și studiind în mediul rural, dintre cei care ajung să susțină Bacalaureatul cei proveniți din mediul rural reprezintă doar 32%, în vreme ce procentul celor ce au absolvit un liceul situat în mediul rural este 5%.

Ratele de promovare urmează același tipar: candidații care au absolvit o unitate școlară din mediul rural au o rată de promovare de sub 42%, în vreme ce în liceele din mediul urban media este cu aproape 30 de puncte procentuală mai mare, depășind 70%.

Diferența este mai mică însă în continuare semnificativă dacă ne uităm la mediul din care provin candidații. Astfel, rata de promovare pentru elevii care locuiesc în mediul rural este de aproape 58%, în vreme ce pentru cei din mediul urban este de 74%, cu 16 puncte procentuale mai mare.

Infograficul poate fi vizualizat aici: www.monitorsocial.ro/indicator/1136/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.