Acasă Economic Programul de relansare economică, anunțat la 1 iulie 2020

Programul de relansare economică, anunțat la 1 iulie 2020

DISTRIBUIȚI

155377 – 29062020 – Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că programul de relansare economică, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19, va fi prezentat miercuri, urmând ca, în maximum o lună de zile, Guvernul să adopte toate actele normative necesare pentru implementarea acestuia.

”Prezentarea programului economic va fi miercuri, alături de președintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea planului economic, obiectivul nostru este ca în maxim o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a anunțat Ludovic Orban.

Acesta a precizat și că proiectul de finanțare pentru IMM-uri în valoare de un miliard de euro va fi adoptat săptămâna viitoare. ”Suntem aproape gata cu actul normativ. Vă referiți la miliardul care este rezultat din realocarea fondurilor. Cel mai probabil îl vom adopta într-o săptămână după prezentarea programului”, a spus acesta.

Totodată, Orban a subliniat că guvernul liberal ”apără” cota unică de impozitare și nu o va elimina pentru că este una dintre măsurile liberale cele mai importante care au avut efecte extrem de favorabile pentru România. ”Nu putem să îi taxăm mai mult pe cei care muncesc mai mult”, a precizat prim-ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.