Acasă Politic Provocarea PNL către PSD: ”Dublăm alocațiile, haideți să impozităm pensiile speciale!”

Provocarea PNL către PSD: ”Dublăm alocațiile, haideți să impozităm pensiile speciale!”

DISTRIBUIȚI

154893 – 04062020 – Guvernul Orban ar putea să își angajeze răspunderea în Parlament pentru impozitarea pensiilor speciale pentru a face rost de sumele necesare dublării alocațiilor pentru copii și majorării pensiilor de la 1 septembrie

Guvernul Orban ar putea să își angajeze răspunderea în Parlament pentru impozitarea pensiilor speciale pentru a face rost de sumele necesare dublării alocațiilor pentru copii și majorării pensiilor de la 1 septembrie.

Majoritatea formată de PSD în Camera Deputaților a respins Ordonanța de Urgență care amâna dublarea alocațiilor pentru 1 august. Au fost 209 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 98 de abțineri. Dacă alocațiile pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani vor fi dublate la 300 de lei, presiunea pe bugetul de stat va fi de peste 3 miliarde de lei în acest an. Ministrul de Finanțe a catalogat acțiunile PSD din Cameră drept „terorism economic”. PNL a cerut social-democraților să voteze urgent impozitarea pensiilor speciale pentru a se găsi resursa financiară pentru dublarea alocațiilor și majorarea pensiilor de la 1 septembrie.

Social-democrații au recunoscut în dezbaterile din plen că dublarea alocațiilor pentru copii a pornit din dorința de revanșă față de acțiunea liberalilor din 2019. În momentul discutării bugetului de anul trecut, PNL a introdus un amendament care prevede dublarea alocației pentru copii. Amendamentul a aparținut actualului secretar general al PNL, Robert Sighiartău, iar alocațiile au crescut de la 84 de lei la 150 de lei. După pierderea puterii, social-democrații au dorit să procedeze similar la bugetul pe 2020, doar că acesta a fost adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului. Dacă nu a putut introduce un amendament la legea bugetului de stat, PSD a depus un proiect legislativ pentru dublarea alocațiilor, care a fost votat în decembrie 2019. Guvernul a dat însă o Ordonanță de Urgență pentru amânarea dublării alocațiilor pentru 1 august.

Ordonanța de Urgență a ajuns în Parlament, iar social-democrații și aliații săi au votat pentru respingerea ei. PSD a folosit tema dublării alocațiilor pentru copii în mesajele politice și a anunțat că va depune o moțiune de cenzură dacă PNL nu va majora alocațiile. Impactul bugetar este anul acesta de peste 3 miliarde de lei, bani care nu se regăsesc în bugetul pe 2020.

„Noi nu ne-am plâns că nu avem bani, am găsit imediat resursele financiare. Anul acesta este aceeași situație, de data aceata vine opoziție cu o lege care cere dublarea alocațiilor pentru copii, vă dăm și sursa de finanțare. În acest an, suma necesară este de 3.2 miliarde de lei”, a spus deputata Olguța Vasilescu, care a indicat capitolul “bunuri și servicii” drept sursa de finanțare. Ea a subliniat că bugetul alocat pentru bunuri și servicii a fost în 2019 de 44 miliarde de lei, iar în 2020 este de 51 miliarde de lei.

Olguța Vasilescu a făcut referire și la postarea ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, care a spus că acțiunile PSD din Parlament reprezintă terorism economic.

Pentru a majora alocațiile în 2019, social-democrații au crescut deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%. Creșterea pentru o alocație a fost în 2019 de 66de lei, în timp ce creșterea propusă în acest an pentru o alocație este de 150 de lei (aproape 30 euro).

Premierul Orban a avertizat în momentul votării bugetului că România se află într-o situație dificilă și că bugetul „nu mai suportă o cheltuială suplimentară”.

Presiunea pe buget s-a mărit considerabil după apariția epidemiei de coronavirus, deficitul bugetar fiind majorat, fiind posibil să fie de 10% în 2020.

Florin Roman: Haideți să impozităm pensiile speciale!

„PNL va majora alocațiile așa cum a mai făcut-o. Dacă cineva a uitat, domnul Dragnea era foarte nervos și ne explica că nu sunt bani și că majorarea nu se poate face, că liberalii sunt iresponsabili. Vă propunem cea mai bună soluție, nu mai blocați impozitarea pensiilor speciale, putem crește alocațiile dacă veți de acord cu anularea pensiilor speciale”, a fost reacția liderului grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman.

UDMR a criticat Guvernul pentru că a amânat dublarea alocațiilor pentru copii. “Guvernul nu a fost în stare să identifice sursele de finanțare pentru plata alocațiilor deși nu eram în pandemie. Ar trebui majorate alocațiile pentru că multe familii contează pe aceste sume”, a afirmat Eva Csep, deputat UDMR.

Guvernul a precizat în mai multe rânduri că dublarea alocațiilor pentru copii se va face în funcție de rezultatele economice după primele șapte luni ale acestui an. Parlamentul obligă însă Executivul să aplice legea privind majorarea alocațiilor.

După anunțarea votului pentru respingerea Ordonanței de Urgență care amână dublarea alocațiilor pentru copii, liderul grupului PNL din Cameră a avut un mesaj pentru cei de la PSD, ProRomânia și UDMR.

„Vă arunc o provocare deschisă domnule Ponta, Ciolacu, Kelemen Hunor, Tomac, ne întâlnim peste jumătate de oră, avem pe masă toate variantele de impozitare pentru pensiile speciale și luăm o decizie. Soluția există, dacă vreți să putem rezolva cele două probleme, alocațiile și pensiile, avem totul la îndemână. Votăm orice variantă de impozitare a USR, a PSD”, a fost mesajul de final al deputatului Florin Roman.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut premierului Orban să dea Ordonanță de Urgență pentru impozitarea pensiilor speciale.

„Toată lumea să se strângă, domnul Orban să ia proiectul să dea Ordonanță de Urgență și să termine cu aceste pensii speciale. Îl așteptăm pe Orban să ia proiectul de liderii de grup, îl așteptăm pe domnul Orban, vă rog frumos să îl sunați. Chemați-l pe domnul Orban să vină de urgență să ia proiectul. Chemați-l să dea Ordonanță astăzi”, a fost poziția lui Ciolacu.

„E cea mai bună dovadă că nu doriți să rupeți frăția cu pensiile speciale, aveți grijă ce vă doriți pentru că înainte de a dinamita România, s-ar putea ca Guvernul să își assume răspunderea pe pensiile speciale. Pensiile speciale trebuie scoase prin lege. Lăsați glumele, domnule Ciolacu, haideți să impozităm pensiile speciale”, a afirmat liberalul Roman. – Romania.europalibera.org

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.