Acasă Externe Ungaria/Restricții de circulație aplicabile camioanelor pentru zilele nelucrătoare

Ungaria/Restricții de circulație aplicabile camioanelor pentru zilele nelucrătoare

DISTRIBUIȚI

 155329 – 26062020 – Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii români care tranzitează teritoriul Ungariei că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile ungare, urmare ridicării stării de urgenţă, vor redeveni aplicabile restricțiile de circulație existente anterior pentru zilele nelucrătoare (weekend și sărbători legale), aplicabile camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3 (Camion Stop), suspendate pe perioada instituirii măsurii stării de urgenţă.

Astfel, începând cu data de sâmbătă, 27 iunie 2020, orele 22:00 până duminică, 28 iunie 2020, orele 22:00, este interzisă circulația pe teritoriul Ungariei a camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3, intervalul orar menționat urmând să fie aplicabil pentru toate zilele de weekend și sărbători legale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Asistența consulară va putea fi solicitată inclusiv Consulatelor Generale ale României la Szeged: +3662424431, respectiv Gyula +3666464579. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Ungaria: +36305356912, al Consulatului General al României la Szeged: +36306777980, respectiv al Consulatului General al României la Gyula: +36306357181.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://budapesta.mae.rohttp://szeged.mae.rohttp://gyula.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.