Acasă Economie ANPC controlează și amendează degeaba pe Litoral

ANPC controlează și amendează degeaba pe Litoral

DISTRIBUIȚI

 155675 – 20072020 – După cum se știe, de la 1 iulie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară Comandamentul Litoral 2020.

În primele zece zile au fost verificați 322 operatori economici, din localitățile Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costinești și Mamaia, constatându-se abateri la 268 dintre aceștia ( 83%). Au fost aplicate 386 sancţiuni din care 233 avertismente şi 153 amenzi contravenţionale, în valoare de 1.063.000 de lei și au fost dispuse 16 măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la intrarea în legalitate.

Nereguli descoperite în fiecare an:

Deficiențe privind etichetarea produselor la textile, jucării și produse alimentare, în sensul că etichetele nu aveau înscrise datele obligatorii menționate de lege (compoziția textilelor, în cazul jucăriilor – avertismente și recomandări speciale destinate vârstei copiilor sau elementelor de periculozitate, marcaj CE neconform, prezența la vânzare a jucăriilor notificate prin sistemul de alertă RAPEX sau fără a avea licență pentru a putea fi comercializate -, lipsa precizării termenului de valabilitate al produselor comerciale sau prezența acestuia pe etichetă ilizibil ori în locuri greu vizibile etc.);

Deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură;

Deficiente privind lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare si identificare a produselor de import de pe eticheta produsului;

Comercializarea de produse în locații fără a deține autorizarea necesară;

Deficiențe privind condițiile igienico-sanitare în cazul prestării serviciilor de alimentație publică sau cazare turistică;

Utilizarea unor produse și proceduri nesigure în cadrul activității de prestare de servicii de alimentație publică;

Nerespectarea condițiilor de depozitare a materiilor prime, în conformitate cu prevederile producătorului de pe eticheta produsului;

Nerespectarea vecinităților produselor, în spațiile frigorifice, din unele blocuri alimentare;

Comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depașită;

Nerespectarea Regulamentului UE 1169/2011, privind afișarea în lista meniu a gramajelor și a ingredientelor cu potențial alergen utilizate pentru realizarea produselor alimentare preparate;

Utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare;

Lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;

Nerespectarea măsurilor dispuse în cadrul controalelor anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.