Acasă Politic Campania electorală pe tema COVID 19, tot mai intensă

Campania electorală pe tema COVID 19, tot mai intensă

DISTRIBUIȚI
foto:b1.ro

 155679 – 20072020 – Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, acuză Ministerul Sănătăţii de ”dezinformare şi manipulare” cu privire la numărul persoanelor infectate cu COVID 19 în București, în bilanțul de duminică, susţinând că Bucureştiul nu este ”nici pe departe focar”.

În replică, Guvernul a transmis într-un comunicat că edilul face ”confuzii grave” și aduce aceste acuzații ”din rațiuni politice”.

Firea scrie pe Facebook că ”Ministerul Sănătăţii, condus de un membru PNL, a anunţat la prânz, prin comunicatorii – dezinformatori uzuali, că în Bucureşti au apărut 100 de noi cazuri de pacienţi Covid-19, de ieri, până azi”. Ca să vedeţi până unde se merge cu manipularea şi dezinformarea, iată câteva cifre: Spitalul Victor Babeş 10 internări; Spitalul Colentina 0 internări (sunt aşteptaţi 4 pacienţi din ţară, anunţaţi după comunicarea oficială); Spitalul Carol Davila 0 internări. Să calculăm: 100 minus cei 10 pacienţi de la Victor Babeş = 90 pacienţi. Întrebare: unde sunt cei 90 de pacienţi? Unde s-au evaporat? Unde sunt trataţi? S-a anunţat fără echivoc că nu mai sunt locuri la Matei Balş şi Marius Nasta. Şi dacă se eliberau câteva, prin externări, nu încăpeau 90 de pacienţi. Iată o problemă de matematică de clasa a 2-a!”.

Gabriela Firea acuză și o eventuală operațiune de imagine, în legătură cu fotografia publicată sâmbătă în care se vedeau ambulanţele care aduceau pacienţi la Spitalul „Matei Balş”.

”La fel ca şi simpla problemă de logică de ieri (n.r. sâmbătă: câţi pacienţi s-au internat la Matei Balş, în timpul vizitei oficiale? Răspuns: Câte ambulanţe scoase din garaj încăpeau în curtea interioară şi puteau intra în cadrul unei fotografii. Ştiu că ne credeţi pe toţi proşti! Dar nu uitaţi că suntem mulţi! Cui foloseşte denigrarea Bucureştiului? Vreţi să fugă toţi investitorii din Capitala ţării? Să se închidă toate ambasadele? La o populaţie de peste 4 milioane de locuitori, cei 4 mii de pacienţi Covid internaţi în Bucureşti, în 5 luni, dintre care 60% din judeţele ţării, înseamnă un procent foarte mic. Nici pe departe focar! Veţi da socoteală pentru panica pe care o sădiţi în sufletele românilor! Şi pentru defăimarea Capitalei! Îi îmbolnăviţi de inimă pe oameni! Transmiteţi depresie comunitară!”, mai scrie primarul general al Capitalei.

Răspunsul Guvernului nu a întârziat:”Acuzații formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave”

În replică, Guvernul a transmis un comunicat în care respinge ”acuzațiile formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave făcute între numărul persoanelor confirmate și numărul persoanelor internate, fără a ține cont de actualul cadru legislativ în vigoare”.

”Omisiunea deliberată a unor instrumente legislative care nu sunt încă operaționale, dar care au făcut obiectul dezbaterilor publice din ultimele zile, arată erorile de construcție logică a afirmațiilor indicate”, mai transmite Guvernul.

”De asemenea, respingem și insinuarea referitoare la catalogarea drept focar a municipiului București, precum și prezumțiile conspiraționiste enunțate, fără a prezenta vreun element concludent în susținerea afirmațiilor”, se precizează în comunicat. Considerăm revoltătoare tacticile de politizare a crizei sanitare, în care este folosită inclusiv contestarea raportărilor oficiale, fapt care încurajează curentele negaționiste și pune în pericol sănătatea cetățenilor. Îndemnăm toți actorii publici să acționeze într-un singur sens, acela de a sprijini personalul medical în misiunea sa, de a întreprinde demersuri administrative în susținerea eforturilor de combatere a răspândirii noului coronavirus și de a contribui la respectarea măsurilor de protecție sanitară”, transmite Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.